Mausoleul Ecaterinei Teodoroiu a intrat într-un proces de restaurare, pe parcursul a două zile.
O echipă de restauratori din Alba s-au ocupat de monument, iar lucrările se impun în fiecare an.
Lucrările au fost supravegheate de directorul Centrului Brâncuși, Doru Strâmbulescu.
,,Au început lucrările periodice de întreținere și conservare a Mausoleului ,,Ecaterina Teodoroiu”.
Intervenția este una obligatorie, lucrările fiind prevăzute în Documentația privind exploatarea, întreținerea, repararea și urmărirea comportării în timp a construcției.
Graficul de execuție este împărțit în trei etape care se vor desfășura în perioada mai – noiembrie a acestui an și care prevăd operațiuni de desprăfuire, biocidare, îndepărtare a corpurilor biologice și hidrofobizare”, a anunțat și viceprimarul Coica.
A.S.