Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, vine cu o iniţiativă inedită, dar în acelaşi timp curioasă. Mai marele fotbalului autohton vrea să mute Supercupa României în altă ţară. La baza deciziei FRF stă dorinţa de a le oferi şanse românilor de peste hotare să asiste la o partidă între cele mai bune formaţii din Liga 1. Dacă se concretizează, măsura va intra în vigoare din 2022. Bineînțeles, federalii vor ca meciul dintre câştigătoarea campionatului şi cea a cupei să se joace în ţări cu însemnate comunităţi de români, ca Spania, Germania, Italia sau Marea Britanie. Răzvan Burleanu are chiar planuri mai ambiţioase, în câţiva ani meciul urmând să se joace peste ocean. ,,În 2022 ne propunem să organizăm Supercupa României într-una din ţările cu comunităţi mari de români: Italia, Spania, Germania, Marea Britanie, Statele Unite sau Moldova. Oricare dintre aceste ţări poate să reprezinte o opţiune începând cu 2022. Planul iniţial era chiar anul acesta, în schimb pandemia ne-a dat peste cap”, a declarat Burleanu după Comitetul Executiv. Rămâne de văzut dacă vorbele vor fi transformate în fapte. În schimb, CFR – Universitatea Craiova, Supercupa României de anul acesta, se va disputa în România, pe 10 iulie, cu o săptămână înainte de reluarea Ligii 1.
Cătălin Pasăre