Mesaje de avertisment pentru angajați ai Direcției Publice Motru! Reclamație la DNA, făcută de actualul director

3836

O reclamație la DNA, făcută anul trecut de către actualul director al Direcției Publice Motru, în preajma campaniei electorale, în legătură cu activitatea unității pe perioada 2010-2016, a impus constituirea unui dosar penal. Dosarul a fost anchetat de IPJ Gorj, fiind decisă urmărirea penală in rem, pentru săvârșirea unor infracțiuni. Practic, în cele reclamate, se aduce la cunoștință organelor de anchetă mai multe fapte care nu sunt în concordanță cu realitatea, prezentându-se de către reclamant o serie de date eronate: tarife neadevărate ori cantități incorecte. Deși salariații DP nu știau de dosar, o parte au fost avertizați prin mesaje telefonice, de persoane necunoscute, că dacă sunt audiați să colaboreze cu organele de anchetă și chiar să caute echipa de anchetă, să ceară protecție și să colaboreze. Mesajele sunt completate cu mențiunea că organele de anchetă ar avea filmări cu persoanele care au primit mesajele, iar dacă nu vor colabora, o vor face alți colegi, iar ei vor ajunge în aceeași celulă cu fosta conducere a unității. Mai mult, într-un alt mesaj, cei doi salariați sunt anunțați că un coleg de muncă deja a primit protecția organelor de anchetă, fiind cazul să se grăbească și ei pentru a nu fi prea târziu pentru respectivii.

Mesajele sunt considerate, din start, unele de intimidare, de șantaj și de presiune, pentru că angajații să declare lucruri neadevărate doar pentru a scăpa cu bine de anchetă în curs.
De altfel, angajați ai DP Motru au fost chiar urmăriți și acuzați că ar fi fost la primărie pentru a da anumite date cu privire la derularea anchetei, lucru care este neadevărat.
Directorul executiv actual, reclamant în dosar, lucru recunoscut public și pe rețele de socializare, când a adus mai multe acuze actualului primar, a fost numit în funcție în urmă cu o săptămână de AGA formată din doi consilieri, USR și PNL.
Scopul a fost de a se căuta documente care să incrimineze actualul primar de Motru, fost director al Direcției Publice. În nou scaun, Dan Matei, fost consilier personal al primarului Gigel Jianu, încasează 9800 de lei lunar, are șofer la scară și alte privilegii.
Până la numirea în funcție, Matei era șomer din octombrie, acesta încercând să obțină, pe linie politică, o funcție la CEO și APIA Gorj. Șocant este că numirea lui Matei este ilegală deoarece Instituția Prefectului a informat CL și Primăria Motru că AGA fost numită ilegal, nerespectându-se algoritmul politic. Practic, AGA fiind numită ilegal, și numire lui Matei și a noul CA este ilegală. Contactat telefonic, primarul de Motru a declarat următoarele: ,,Consider că se face un mare abuz, având în vedere dorința politică și economică a unor persoane de a găsi cu orice chip cea mai mică neregulă la DP Motru.
Scopul este de a completa un dosar penal pentru intimidare, cu intenția clară de a mă determina să trec cu vederea anumite ilegalități, să nu respect legea și să nu continui lucrările de dezvoltare ale localității. Ceea ce li se întâmplă colegilor de la DP Motru, cu acele mesaje, dar și presiunile care se pun zilnic pe angajații primăriei, care sunt urmăriți, șicanați și chiar amenințați pentru că își fac datoria, mă determină ca în următoarea perioadă să depun o plângere organelor abilitate, Poliție, Parchet și chiar DNA, să verifice situația de la Motru. Asta mai ales că aceste probleme au mai fost sesizate, reclamate și verificate de Finanțe, Curtea de Conturi, Poliție Economică și chiar DNA încă din anul electoral 2016. Persoana care a reclamat va trebui să răspundă pentru prejudiciul de imagine adus tuturor, încercările de intimidare și violare a vieții private”. De altfel, în Motru se discută de o recompensă pusă pe capul primarului, de zeci de mii de euro, pentru a se găsi vreo neregulă care să ducă la destituirea edilului local sau la constituirea unui dosar penal greu. Din fericire, în ultimele luni, în Motru s-au făcut mai multe investiții, iar opinia publică este favorabilă actualului primar, declarând că cele făcute în 7 luni nu s-au făcut în ultimii cinci ani
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.