S-a încheiat o altă ediție a Festivalului de Literatură ,,Tudor Arghezi”

1180

Ediția 2021 a Festivalului de Literatură ,,Tudor Arghezi” a ajuns la final. Câștigătorii acestei ediții au fost anunțați încă de joi seara, iar ultimele zile ale festivalului au fost rezervate expozițiilor, lansărilor de cărți și reviste, dar și unui omagiu adus poetului Arthur Bădița, laureat al primei ediții a Festivalului „Tudor Arghezi”.

Ca și anul trecut, ediția din acest an a Festivalului de Literatură ,,Tudor Arghezi” a fost una specială. Circumstanțele create de pandemie au obligat organizatorii să opteze pentru o organizare în mare parte online, iar restricțiile bugetare au dus la micșorarea numărului de secțiuni și la asigurarea componentei internaționale la nivel de transmitere de mesaje și poezii, fără prezența obișnuită a creatorilor. Un alt element de noutate adus de această ediție a fost lansarea dedicat special evenimentului: traditiigorj.ro/tudorarghezifest/.

Laureații festivalului
Festivalul s-a desfășurat în perioada 17-22 mai, primele zile ale festivalului fiind rezervate jurizării lucrărilor trimise de creatori. În cursul zilei de 19 mai, la Garnizoana militară Târgu Jiu, locația fostului lagăr de deținuți politici, au avut loc Evocarea ”Tudor Arghezi în lagărul de deținuți politici de la Târgu Jiu” și expoziție grafică „Lagărul de la Târgu Jiu. În ziua următoare au fost anunțați și laureații ediției 2021 a Festivalului ”Tudor Arghezi”. Aceștia sunt: Secțiunea Opera Prima – Teodora Ciobanu – ”Fluturi în asfalt”, Vlad Mușat – ”La inaugurarea cimitirului de elefanți”, Laura Cozma – ”Lama dulce a timpului”; Secțiunea ”Bilete De Papagal” – Premiul I – Marinela Carmen Rădulescu, Premiul II – Savu Popa, Premiul III, ex aequo – Ștefan Olaru, Vasile Toma, Premiul Revistei ”Portal Măiastra” – Delia Copăndean; Secțiunea Opera Omnia – Scriitori Români – Irina Petraș (critică literară) și Horia Gârbea (poezie).

Expoziții și lansări de cărți și reviste, pe final de festival
Penultima zi a festivalului a fost una dedicată expozițiilor și lansărilor de cărți și reviste. Astfel, începând cu ora 11:00, la sediul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Gorj, a avut loc vernisajul expoziției stradale “Grafică și manuscrise argheziene”, lansarea unor noi numere ale revistelor “Portal Măiastra” și „Bilete de Papagal”, dar și lansarea cărții „Poetul este un rege și i se cuvine un tron. Laureații Festivalului Internațional de Literatură Tudor Arghezi”, de Ion Popescu Brădiceni. Tot pe 21 mai, de la ora 11:30, la Teatrul Dramatic ”Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu, au avut loc o expoziție de manuscrise olografe, lansarea albumului „33 manuscrise olografe” și lansarea cărții „Înger cronicar”, de George Drăghescu, dar și a revistei „Ceașca de cafea”. În ultima zi a festivalului, pe 22 mai, de la ora 18:30, la Căminul Cultural Polovragi, s-a desfășurat evenimentul ”Podium Poetic, Omagiu poetului Arthur Bădița, laureat al Festivalului „Tudor Arghezi”, ediția I, 1980”, eveniment la care au fost prezenți: Nicolae Dragoș, Spiridon Popescu, Gelu Birău, Ion Popescu Brădiceni, Ion Cepoi, Teodora Cristina Ciobanu.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.