Donație pentru două cluburi CODE Kids din Gorj

1299

Două dintre cluburile CODE Kids din județul nostru au primit imprimante 3D din partea Fundației Progress. Copiii înscriși în aceste cluburi vor fi instruiți gratuit, pentru o meserie modernă, aceea de ”Tehnician de Imprimare 3D”. La dispozitivele performante vor avea acces și cetățenii.
Fundația Progress, prin intermediul parteneriatului cu Grupul CEZ în România, a echipat zece cluburi CODE Kids cu imprimante 3D. Obiectivul acestei acțiuni este de a sprijini copiii din cluburile de programare să dezvolte proiecte STEM, utilizând imprimarea tridimensională. ”Cei 320 de copii înscriși în programul CODE Kids în zona de Sud a României, dar și din generațiile viitoare, vor fi instruiți gratuit, pentru o meserie modernă, de perspectivă, aceea de ”Tehnician de Imprimare 3D”. Pe de altă parte, imprimantele 3D au rolul de a transforma bibliotecile publice în centre de inovație pentru întreaga comunitate. Dispozitivele performante au fost amplasate în cele zece biblioteci și vor fi la dispoziția cetățenilor”, au transmis reprezentanții Fundației Progress. Două dintre cluburile de programare echipate cu imprimante 3D sunt în Gorj. ”Am avut bucuria ca două dintre cluburile CODE Kids care au primit imprimante 3D de la Fundația Progress, prin intermediul parteneriatului cu Grupul CEZ în România, să fie cluburile de la Bibliotecile Comunale Bărbătești și Vladimir din Gorj.
Copiii din aceste cluburi vor putea să dezvolte proiecte STEM folosind imprimarea tridimensională și se vor iniția într-o meserie de viitor, aceea de tehnician în imprimare 3D.
Doamnele bibliotecare, împreună cu un voluntar au participat, în 6 mai 2021, la o sesiune de instruire online pentru folosirea acestor imprimante”, au anunțat reprezentanții Bibliotecii Județene ”Christian Tell” Gorj.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.