În această perioadă, CE Oltenia identifică parteneri care să susţină planul de restructurare şi decarbonare, a anunţat preşedintele Directoratului CEO, Daniel Burlan, într-un interviu pentru Agerpres.
Acesta a explicat că restructurarea acestei companii este de o acţiune cu impact la nivel naţional. ,,Restructurarea şi decarbonarea CE Oltenia este un plan prin care România trebuie să se alinieze obiectivelor europene din Green Deal”.
,,Căutăm oameni interesați să investească şi încheierea unor parteneriate”
Daniel Burlan a precizat pentru ,,Gorjeanul” că CEO are nevoie de sprijin, iar sugestia a venit din partea Comisiei Europene: ,,Căutăm persoane juridice, bănci, oameni de afaceri, cu care să încheiem parteneriate în care CEO să dețină, să spunem, 70%, iar partea cealaltă 30%. Cheltuielile şi veniturile să fie calculate pentru fiecare, în acest fel. Comisia ne-a întrebat, în cadrul dialogului pe care îl purtăm, dacă am încercat să căutăm astfel de parteneri… În prezent, avem niște discuții cu eventuali parteneri despre care știm că fac astfel de investiții, în gaz sau regenerabil”, a precizat managerul.
Cinci ani de restructurare
Despre cum va arăta CE Oltenia după finalizarea procesului de restructurare, care va dura cinci ani, şi diversificarea resurselor energetice, Daniel Burlan a mai spus: ,,Proiecția este ca, după această perioadă de cinci ani, CE Oltenia să fie o companie mai suplă, viabilă, cu un mix de resurse şi care se va putea susţine singură, continuând să fie un pilon important al sistemului naţional energetic. Până la acel moment, însă, trebuie să înțelegem că acest plan nu este doar despre închidere de capacități şi reducere de personal. Pentru a putea primi ajutor în această perioadă complicată, este nevoie de o restrângere a activităţii pentru că, în caz contrar, CE Oltenia poate fi acuzată că este favorizată în faţa concurenţei. Şi, ştiţi bine, regulile pieței nu permit acest lucru. Astfel, CE Oltenia trebuie să dovedească faptul că face propriile eforturi în acest demers de restructurare şi decarbonare”.
M.C.H.