Lavra din Defileul Jiului, în ziua Hramului Sfântului Cuv. Irodion, supranumit şi «Luceafărul» de la Lainici! – ,,Suntem în Duhul Învierii Mântuitorului Iisus Hristos, pentru că este sărbătoarea sărbătorilor, bucuria bucuriilor”!

1050

Luni, 3 mai 2021, în ziua Hramului Sfântului Cuv. Irodion, supranumit şi «Luceafărul» de la Lainici, cu binecuvântarea ÎPS Părinte, dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, cunoscuta lavră din Defileul Jiului a îmbrăcat haine de sărbătoare binecuvântată şi, chiar dacă restricţiile sanitare au impus prezenţa unui număr mai restrâns de credincioşi, Sfânta Liturghie a fost oficiată de către un sobor ales de călugări şi preoţi ai Catedralei Mitropolitane din Craiova şi ai sfântului aşezământ monahal. În cuvântul de învăţătură pe care l-a rostit la sfârşitul slujbei, Preacuviosul Părinte Arhimandrit Ioachim Pârvulescu, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Craiovei şi stareţul Mănăstirii Lainici a vorbit, mai întâi, despre Taina Învierii Mântuitorului Iisus Hristos, ca o chezăşuire a învierii de obşte a tuturor oamenilor de pe acest pământ, iar, în final, s-a referit la viaţa întru duhul sfânt a Preacuviosului Irodion, atât sub aspectul activităţii sale de stareţ, dar mai ales în privinţa slujirii şi a mărturisirii credinţei în Dumnezeu!

,,Noi, trebuie să pregătim această viaţă de pe pământ, pentru veşnicie, dar, să acumulăm cât mai multe fapte bune”!
Din cuvântul rostit de către Preacuviosul Părinte stareţ în această zi de sărbătoare Pascală, am reţinut următoartele: ,,Bisericii acesteia în care ne aflăm i s-au dat două hramuri: «Izvorul Tămăduirii», pe care îl sărbătorim vineri, după Paşti, şi «Sf. Cuv. Irodion» pe care îl sărbătorim şi astăzi, dar, vineri, vom sărbători cu cinste cele două praznice, pentru că nu este loc în spaţiul acesta liturgic şi nu avem condiţii prielnice pentru a sărbători separat cele două hramuri! Totuşi, noi dăm slavă sfântului şi pentru ziua de astăzi, pentru că suntem, încă, în Duhul Învierii Mântuitorului Iisus Hristos, care este sărbătoarea sărbătorilor, bucuria bucuriilor, această minune pecetluind pe toate celelalte, pentru că a reechilibrat starea aceasta cosmică, iar, cu moartea Sa, Mântuitorul a omorât moartea noastră! În acel moment s-au petrecut evenimente deosebite, un fel de cutremur planetar, când s-a deschis pământul şi au înviat morţii, chiar dacă nu s-au descris amănunţit la momentul respectiv lucrurile acestea! Vedem că la Sfintele Paşti oamenii se îmbracă frumos, cu haine noi, primeniţi, pentru că avem evenimentul cel mai important dintr-un an bisericesc! Noi, creştinii, ne bazăm pe această certitudine a Învierii Mântuitorului Iisus Hristos, pentru că va veni sfârşitul acestei lumii şi oamenii vor învia cu trupul spiritualizat, adică noi avem trupurile noastre fizice pentru că avem nevoie de hrană, de îmbrăcăminte, ca să supravieţuim pe acest pământ, până când se va încheia perioada aceasta a istoriei omenirii, care vine din veşnicie şi se pierde în veşnicie! Când se încheie ciclicitatea vieţuirii omului pe pământ, de fapt se încheie şi istoria, pentru că venim din veşnicie, trăim o perioadă a vieţii pe pământ, pentru a ne întoarce înapoi în veşnicie, după ce am văzut, cum este această perioadă istorică pământeană. Din păcate, noi, oamenii, dezechilibrăm totul, mediul natural, pentru că se vorbeşte despre poluare, despre poluare de toate felurile, toxică, fonică, a apei, a aerului, când se distruge totul, mai ales, din punct de vedere spiritual, când omul se îndepărtează de Dumnezeu! Poate că Dumnezeu vrea să protejeze pământul, dar, ne distrugem singuri, iar, cea mai mortală şi autodistructivă se dovedeşte poluarea aceasta spirituală, pentru că omul lăsat într-o libertate haotică, distruge mediul de viaţă. În calitate de creştini, trebuie să avem certitudinea învierii, a veşniciei, pentru că trupul se descompune în pământul din care am fost făcuţi, dar, sufletul merge mai departe, pentru că este nemuritor şi veşnic! El evoluează, iar, la sfârşit, îngerul păzitor identifică elementele din care a fost făcut acest suflet” a reiterat Părintele Arhimandrit, iar, făcând referire la esenţa «trupului spiritualizat» după înviere, Preacuvioşia sa a spus că: ,,Noi trebuie să pregătim această viaţă de pe pământ, pentru veşnicie, dar, să acumulăm cât mai multe fapte bune, care sunt «combustibilul» care alimentează paşii noştri către viaţa veşnică. Mântuitorul Hristos este primul care a «experimentat» viaţa pământească, pentru că Dumnezeu-Tatăl a găsit de cuviinţă să-L întrupeze pe Fiul Său pentru mântuirea noastră”!

,,Sf. Cuv. Irodion a stat «ascuns» în pământ, până în anul 2009, când sfântul a făcut Voia Lui Dumnezeu”!
Referindu-se la sfântul binecuvântat al zilei, Preacuviosul stareţ Ioachim Pârvulescu a pornit de la faptul că sfinţii, aşa cum este şi Sf. Cuv. Irodion, lucrează pentru mântuirea oamenilor, iar cel născut pe la 1821, după cum arată unele documente, ne demonstrează că viaţa sfântului este încă o taină, mai ales că cei mai mulţi sfinţi încă nu sunt cunoscuţi de noi! În acest sens: ,,Cei înscrişi în calendar reprezintă câteva sute sau câteva mii, dar trebuie să înţelegem că înaintea Lui Dumnezeu sunt milioane de sfinţi, unii dintre ei poate nici nu au vrut ca să fie cunoscuţi! Sf. Cuv. Irodion a stat «ascuns» în pământ, până în anul 2009, când a făcut Voia Lui Dumnezeu şi s-a lăsat descoperit. Numai unii sfinţi ar dori să fie descoperiţi şi atunci se produce o «comuniune» între sfinţii de pe pământ şi sfinţii din cer. Atunci când îi strigăm, sfinţii ne răspund, aşa cum îi strigăm la rugăciune pe Mântuitorul Iisus Hristos şi pe Maica Domnului şi ne rugăm la ei”! În încheierea cuvântului de învăţătură duhovnicească, stareţul Mănăstirii Lainici a spus că Sf. Cuv. Irodion se înscrie în curentul «neoisihasmului» românesc, din secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea, care s-a cristalizat în «focarul» de spiritualitate mistică duhovnicească de la Mănăstirea Cernica, legată de «Rugăciunea lui Iisus», pentru că un om duhovnicesc este un rugător, dar şi un om sensibil care are nevoie de linişte şi de armonie! În anul 1846, Sf. Cuv. Irodion a fost tuns în monahism şi a primit acest nume de Irodion! Din anul 1854, Preacuviosul Irodion a fost numit stareţ al Mănăstirii Lainici, iar viaţa lui duhovnicească l-a ajutat să fie stareţ până în anul 1900, când s-a mutat la Domnul. Au fost cazuri când Stareţul Irodion a dorit să demisioneze datorită neînţelegerilor dintre fraţii mănăstirii, iar unii chiar au vrut ca să-i ia locul stăreţiei, dar, în faţa tuturor acestor neajunsuri, el se smerea, pentru că un om al lui Dumnezeu nu produce conflicte, ci dezamorsează stările conflictuale care destabilizează obştea mănăstirii! Lucrul cel mai greu este să lucrezi cu oamenii, a precizat Preacuvioşia sa, pentru că uneori e mai uşor să lucrezi cu animalele! Unii oameni sunt născuţi să fie îndărătnici, să producă stări conflictuale, poate din prea multă mândrie, a întărit. prin spusele sale, Preacuviosul Ioachim Pârvulescu, subliniind marea complexitate a lumii pământeşti în care trăim în aceste vremuri!
Profesor dr. Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.