Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este prăznuit în fiecare an la 23 aprilie, atât de către Biserica Ortodoxă, cât şi de cea Catolică, iar, imaginea sa este asociată cu vitejia nemărginită şi cu credinţa neclintită în biserica Lui Hristos Domnul, până la sacrificiul suprem, cu toate că istoria vieţii sale este destul de puţin cunoscută şi de-a lungul timpului au apărut multe legende şi tradiţii, avându-l ca erou. Sfântul pe care îl prăznuim a săvârşit multe minuni, dar, una dintre acestea rămâne demnă de luat în seamă, acea vestită minune despre uciderea balaurului, pe care a făcut-o Sfântul Gheorghe, aproape de Palestina, patria sa, în părţile Sirofiniciei, lîngă cetatea Viritului, peste marea cea mare a Siriei, nu departe de cetatea Lida, unde s-a îngropat trupul său. I-au fost zugrăvite diferite icoane din vechime de cei vrednici de credinţă, pentru că se spune că era lângă cetatea Viritului, spre muntele Libanului, un lac foarte mare, în care era un balaur înfricoşător şi ucigător, care, ieşind din lac, pe mulţi oameni îi apuca şi-i pierdea, mâncându-I de vii. De multe ori oamenii, înarmându-se spre uciderea lui, erau goniţi şi ucişi, căci balaurul apropiindu-se de zidurile cetăţii, cu suflarea sa cea pierzătoare, umplea văzduhul de venin purtător de moarte, încât mulţi se vătămau şi mureau, de aceea, era necaz şi mâhnire, strigare şi plîngere mare în acea cetate, în care oamenii erau necredincioşi ca însuşi împăratul, stăpânitorul lor, fiind toţi închinători la idoli. Dar, într-una din zile, adunându-se oamenii acelei cetăţi, au mers la împăratul lor şi i-au zis: “Ce să facem, că pierim de balaurul acesta?”, iar, el le-a răspuns: “Ceea ce îmi vor descoperi zeii, aceea vă voi spune”. Şi prin descoperirea diavolilor, care locuiau în idolii pierzători de suflete omeneşti, un sfat ca acesta le-a dat: “De nu vor voi să piară toţi, să dea în fiecare zi la rând şi cu sorţi, fiecare pe copiii lor, fecior sau fată, spre mâncare acelui balaur”. Şi a zis împăratul: “Dacă va veni rândul până la mine, apoi şi eu, deşi am numai o fiică, şi pe aceea o voi da”! Şi oamenii au primit acel sfat împărătesc, dar mai ales diavolesc, astfel, hotărând, făceau după sfatul şi după rânduiala aceea. Şi îşi dădeau toţi cetăţenii mari şi mici pe copiii lor balaurului, în fiecare zi spre mâncare, punând pe malul acelui lac pe fiii şi fiicele lor, câte unul, înfrumuseţându-i cu bună podoabă, deşi le era jale şi plângeau foarte mult pentru ei, fiindcă balaurul acela ieşind, îi apuca şi-i mânca. După o vreme, oamenii cetăţii au mers la împărat şi i-au zis: “Iată, împărate, noi toţi, după sfatul şi după hotărârea ta, am dat pe copiii noştri balaurului. Dar acum, s-a sfârşit rândul. Deci, ce ne mai porunceşti să facem?”, după care răspuns-a împăratul: “Voi da şi eu pe singura mea fiică pe care o am, iar după aceea, ce ne vor descoperi iarăşi zeii, eu vă voi spune”.
,,Nu vă temeţi, ci nădăjduiţi spre Domnul nostru Iisus Hristos şi credeţi în El, căci El m-a trimis la voi ca să vă izbăvesc…”!
Deci, chemând împăratul pe fiica sa, i-a poruncit să se împodobească cu bunăcuviinţă, cu toate că îi era jale de ea şi a plâns foarte mult cu toată familia sa. Însă, neputând să strice hotărârea aceea, ca şi cum ar fi fost dumnezeiască, după descoperirea diavolilor, pentru jertfa lor legiuită a hotărât să o dea la balaur, ca pe o jertfă zeului iadului, iar cu ochii plini de lacrimi o petreceau toţi! Fecioara, fiind pusă pe malul lacului la locul obişnuit, unde se dădea balaurului jertfă, stătea acolo tânguindu-se şi aşteptând să iasă balaurul din lac şi să o mănânce. Dar, ca o minune, după purtarea de grijă a lui Dumnezeu, Cel ce voieşte ca toţi să se mântuiască şi cetatea aceea voind să o izbăvească de pierzarea trupească şi de cea sufletească, a sosit acolo Sfântul Gheorghe, ostaşul Împăratului ceresc, care avea suliţa în mâini, şi văzînd acea fecioară pe mal şi plângând, a întrebat-o: “Pentru ce stai aici şi plângi aşa?” Iar ea a zis: “Bunule voinice, fugi degrabă de aici cu calul tău, ca să nu mori împreună cu mine!” Iar sfântul a grăit către ea: “Nu te teme, fecioară, ci spune-mi mie, ce aştepţi, şi de ce priveşte la tine poporul de departe?” Zis-a către el fecioara: “O, alesule tânăr, te văd viteaz şi voinic, dar pentru ce doreşti să mori împreună cu mine? Fugi degrabă de la locul acesta”, iar, sfântul i-a zis: “Nu mă voi duce, până nu-mi vei spune adevărul, pentru ce zăboveşti aici plângând, şi pe cine aştepţi?” După ce i-a spus lui fecioara toate pe rând, despre balaur şi despre sine, a zis către ea Sfântul Gheorghe: “Nu te teme, fecioară, că eu, în numele Domnului Dumnezeului meu Cel adevărat, te voi izbăvi de balaur”. Iar ea a răspuns: “Bunule voinice, nu dori să pieri cu mine, ci fugi şi te izbăveşte de moartea cea amară! Ajută-mi mie, să mor singură aici, căci nici pe mine nu mă vei izbăvi de înghiţirea balaurului, dar şi tu vei pieri”! S-a arătat balaurul, după care fecioara striga: “Fugi, omule, iată că balaurul vine!” Iar Sfîntul Gheorghe s-a însemnat cu semnul Crucii şi chema pe Domnul, zicînd: “În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh”, şi s-a repezit cu suliţa asupra balaurului. Deci, învârtind suliţa, l-a lovit pe balaur în gâtlej şi, rănindu-l, l-a culcat la pămînt, iar calul călca pe balaur cu picioarele! După aceea, Sfântul a poruncit fecioarei, să lege pe balaur cu brâul şi să-l ducă în cetate, iar, poporul privind cu mirare la aceea şi văzând balaurul adus de fecioară, a început a fugi de frică. Apoi, Sf. Gheorghe a zis: “Nu vă temeţi, ci nădăjduiţi spre Domnul nostru Iisus Hristos şi credeţi în El, căci El m-a trimis la voi ca să vă izbăvesc de balaur!” Şi a ucis Sf. Gheorghe pe balaur cu sabia în mijlocul cetăţii. De atunci, împăratul cetăţii şi tot poporul au crezut în Hristos şi au primit Sfântul Botez! În acel loc, după aceea, s-a zidit o biserică mare şi preafrumoasă, în numele Preasfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu şi întru cinstirea Sfântului purtătorului de biruinţă Marele Mucenic Gheorghe, căci, precum a izbăvit el pe fecioara aceea de balaurul cel rău, aşa păzeşte Biserica lui Hristos pe tot sufletul cel dreptcredincios, cu ajutorul său, de cel nevăzut balaur din adâncul iadului şi de păcat, ca de un şarpe purtător de moarte!
Preot Antonie FĂINIŞI, Parohia Strâmba-Jiu, Gorj
