-1-
Pomii fructiferi sunt investiții de lungă, chiar foarte lungă durată şi de aceea plantarea lor trebuie făcută cu mare grijă și cât mai corect. Unele specii şi soiuri pot produce convenabil chiar şi peste 50 de ani, dacă pomii sunt corect plantați, întreţinuţi şi exploatați. Ideal ar fi fost să plantăm acești pomi în toamna trecută dar, dacă totuși nu am făcut acest lucru atunci, haideți să-l facem corect acum, în ceasul al 12-lea. Mai întâi stabilim structura speciilor şi a soiurilor pe care vrem să le cultivăm, având în vedere că în judeţul nostru găsesc condiţii bune de cultură speciile seminţoase măr, păr sau gutui, sâmburoasele prun, cireş sau vişin precum şi nuciferele nuc sau migdal. Caisul şi piersicul sunt specii pretenţioase atât la condiţiile climatice, solicită căldură mai multă, precum şi la cele de sol, preferându-le pe cele uşoare, drenate, ceea ce le oferă doar sudul ţării şi de aceea nu vom trata tehnologia acestora. Stabilim apoi amplasamentul livezii ţinând cont de preferinţa lor pentru lumină, sol destul de fertil, drenat, suficient de profund şi fără exces de apă temporar sau permanent, precum şi la adăpost de vânturile dominante. Aceste condiţii, de regulă, sunt întrunite pe pantele uşoare, cu expoziţie, înclinare, sudică, sud-vestică sau sud-estică, fără risc de alunecări ale terenului. Trebuie evitate terenurile cu expoziţie nordică, vârfurile, culmile dealurilor, din cauza riscului mare de expunere la vânturi, ceea ce poate provoca aplecarea plantelor, ruperea coroanelor, amplificarea efectului distructiv al temperaturilor scăzute din iarnă, precum şi diminuarea aportului luminii solare ca factor foarte important de vegetaţie. De asemenea, nu sunt de preferat nici luncile înguste, văgăunile unde iluminarea este mai scurtă ca durată, iar curenţii de aer fie prea puternici, fie prea slabi, ceea ce poate afecta negativ polenizarea şi facilita proliferarea bolilor şi a dăunătorilor. Panta terenului ar fi bine să nu depăşească 10%, 10 m înălţime la 100 m distanţă pe orizontală spre a exclude scurgerile de apă de suprafaţă corelate cu eroziunea solului fertil din porţiunile superioare, care astfel sărăcesc, şi depunerea lui în zonele joase unde pot produce creşterea ulterioară a adîncimii de plantare a pomilor şi îngroparea punctului de altoire în sol, cu efect extrem de nociv, care poate cauza chiar şi pieirea pomilor prin putrezirea acestui colet sau diminuarea efectului pozitiv al portaltoiului, al cărui rol este şi acela de adaptare a plantei la condiţiile respective de sol. Dintre speciile seminţoase, la baza pantei amplasăm gutuiul sau părul altoit pe gutui, iar mărul îl vom planta în treimea mijlocie sau cea superioară a pantei, căci suportă mai greu excesul de apă, mai ales pe cel stagnant. La fel vom proceda şi cu sâmburoasele, dintre care la bază vom planta vişinul sau prunul altoit pe corcoduş. Nu amestecăm speciile pomicole şi nici chiar soiurile, ci le vom planta în parcele, porţiuni sau grupuri separate, pentru a efectua tratamentele fitosanitare fără riscul contaminării lor.
După aceasta, procedăm chiar din primăvara anului de plantare, dacă nu din anul anterior, la eliberarea terenului de speciile arboricole, de regulă mărăcini, rugi sau alte specii forestiere, prin defrişare şi/sau distrugerea lor cu Roundup, prin ierbicidare în plină vegetaţie, urmată de extragerea cioatelor peste 30 de zile de la erbicidare. Ideal ar fi ca apoi să se procedeze la nivelarea terenului, dar cum fermele noastre un prea vor înființa plantații pomicole pe suprafeţe mari, comerciale, ci doar în mici plantaţii familiale, mai adesea doar pentru nevoile proprii, această lucrare poate fi exclusă.
Indiferent de întinderea noii plantații trebuie procedat la fertilizarea de bază cu până la 100 to gunoi de grajd bine compostat/ha sau cu 100 kg substanţă activă fosfor şi potasiu/ha, urmată de desfundarea terenului prin arătura adâncă, la peste 30 cm adâncime, sau cu cazmaua la această adâncime, operaţiuni ce se vor efectua în toamna plantării pomilor. Desigur, noţiunea de desfundare a terenului presupune o adâncime de peste 40 cm, dar această operaţiune este extrem de greu de efectuat în actualele condiţii de fărâmiţare a terenului în parcele de câţiva ari sau pe terenurile Gorjului, cu stratul arabil mai puțin adânc. Ea poate fi înlocuită cu scarificarea, care şi ea este la fel de dificil de efectut din aceleași motive, precum şi din lipsa utilajelor specifice. Trebuie spus că cele mai bune plantări la pomii fructiferi sunt cele de toamnă, când procentul de prindere trece lesne peste 95%, faţă de plantările de primăvară, când acesta poate să scadă până la 80% sau mai jos. Desfundarea sau arătura adâncă pentru plantare trebuie făcută în luna octombrie, înainte de scuturarea frunzelor puieţilor şi intrarea acestora în repausul hibernal, când aceştia pot fi plantaţi. Pentru a proteja plantaţia de rozătoare, în special iepuri, este obligatorie împrejmuirea ei cu gard din plasă de sârmă cu ochiuri de 5 cm, îngropată 15 – 20 cm în sol. Astfel iepurii vor pătrunde mai greu în plantaţie. Nicio altă formă de protejare, învelire cu folie sau hârtie, placaj nu este atât de eficace şi mai există şi riscul apariţiei unui strat gros de zăpadă cu crustă la suprafață pe care să vină iepurii şi să roadă vârfurile şi rămurelele tinerelor plante. Pentru îndepărtarea şoarecilor de câmp, care pot roade scoarţa pomilor sub zăpadă, se pensulează aceste zone cu substanțe repelente, aflate sub diverse denumiri în comerț, care îi îndepărtează de plante.
Ca să sapi „tunelul timpului” trebuie să înfigi temeinic lopata în viitor. – Ion VELICAN
Urmează pregătirea terenului prin discuiri repetate, când se face şi o uşoară nivelare a terenului dacă utilajul este în agregat cu o şină grea de cale ferată. Lucrarea trebuie să fie cel puţin de aceeaşi calitate cu aceea de la semănatul culturilor anuale. Nu faceţi rabat de la aceste lucrări căci după plantare nu veţi mai avea cum repara această neglijenţă.
Se trece apoi la pichetarea terenului, ţinând cont că este mai bine ca rândurile să fie orientate pe direcţia nord – sud pentru a facilita o bună şi uniformă iluminare a tuturor pomilor şi o protecţie mai bună a acestora la vânturile dominante care au direcţia nord – sud, nord-est – sud-vest sau nord-vest – sud-est.
Picheţii trebuie să fie amplasați cu 20 cm mai la nord decât peretele nordic al viitoarei groape.
Desigur, pentru pichetare ar fi recomandat să folosim ştacheţi din lemn de esenţă tare, salcâm, stejar etc, dar se pot folosi orice beţe din lemn care după plantare se extrag și se folosesc în alte operaţiuni, ei nu rămân pe teren după aceasta. Pe terenurile cu pante mai accentuate rândurile pot fi orientate pe direcția curbei de nivel, pentru a evita eroziunea de suprafață, dar plantarea se face în king-conz spre a facilita o mai bună iluminare și a diminua eroziunea și chiar alunecarea de suprafață.
Schema de plantare depinde de specia şi portaltoiul pe care au fost altoiţi pomii, de vigoarea acestora sau de modelul de coroană ce dorim să formăm pomilor noştri.
Astfel, la măr recomandăm plantarea la 4/2 m, 3,5/2 m, 3,5/1 – 1,5 m, la păr = 4/2 m sau 3,5/1,5 m, la gutui = 3,5/2 – 2,5 m.
Prunul, cireşul şi migdalul se plantează la 5/4 sau 4/3 m, vişinul la 5/4 sau 4/2 m, iar nucul la 10 – 12/6 – 8 m. Primele cifre prezintă distanţa între rândurile de pomi, iar celelalte sunt distanțele între pomi pe rând.
Având în vedere intrarea târzie pe rod a nucului, 8 – 12 ani, recomandăm plantarea între rândurile acestuia a câte unui rând de arbuşti fructiferi sau specii seminţoase care intră pe rod după 2 – 3 ani şi se exploatează atâta timp cât dezvoltarea coroanei nucului nu este stânjenită de aceştia.
Astfel se recuperează mai uşor cheltuielile ocazionate de înființarea plantaţiilor de nuc. În următorul articol vom descrie tehnica propriu-zisă de plantare a pomilor fructiferi.
Pentru explicații mai amănunțite și o mai bună înțelegere a acestor tehnologii consultați cartea mea „Ghidul fermierilor mici și mijlocii – volumul 1 – culturi de câmp, furajere și legumicole, ed. 2020”.
Stimați fermieri, posesori sau nu de familii de albine, vă rog să respectăm cu toții, chiar mai mult decât pe noi înșine, aceste gâze, vechi de peste 400 de milioane de ani pe pământ – deci cu mult mai vechi decât noi oamenii actuali, căci ele sunt cele care ne țin pe noi pe acest pământ, ele sunt, cum s-ar spune, craca pe care stăm, și dacă ele dispar, cu siguranță dispărem și noi, omenirea. Nu sunt vorbe mari, spuse în loc de altceva, ci un avertisment de ultimă oră pe care mă văd nevoit să-l lansez cu fiecare articol pe care-l voi publica. Primesc suficient de multe telefoane prin care mi se aduce la cunoștință despre masacrarea familiilor de albine de către posesorii de unul sau mai mulți pomi fructiferi, plantații viticole sau legume în câmp care fac tratamente chimice „după ureche” și în momente total nepotrivite, mai ales în timpul înfloritului, și fără să anunțe apicultorii de acesta. Legea nr 383 / 2013 cu modificările ulterioare, prevede pedepse aspre pentru astfel de nereguli. Așadar, înainte de a efectua un tratament chimic la pomi, vii sau legume în câmp, anunțați primăria de acest lucru, comunicând ziua tratamentului și produsele ce le veți folosi. Primăriile sunt obligate să înștiințeze pe apicultorii din zona respectivă de acest lucru. Nu uitați: majoritatea plantelor sunt polenizate de insecte precum albinele. Dacă acestea dispar, iau cu ele pe altă lume și sursele noastre de hrană.
Și dacă hrană nu e … nimic nu e!
Dacă toate astea fi-vor respectate,
Bogăția vine de le sine apoi …
Ing. Ion VELICI