Consiliul Concurenţei a declanşat, din oficiu, două investigații ce vizează un posibil comportament abuziv al companiilor Distribuţie Energie Electrică România şi Distribuţie Energie Oltenia. Există indicii privind implicarea celor două firme în procesul de schimbare a furnizorului de energie electrică, în scopul favorizării companiilor de furnizare din cadrul grupului din care fac parte (Electrica, respectiv CEZ), în detrimentul concurenților acestora.
„Comportamentul suspectat are potenţialul de a afecta concurenţa pe piaţa furnizării de energie electrică, precum şi consumatorii, clienţi finali de energie electrică. Un astfel de comportament este deosebit de nociv, mai ales în contextul procesului de liberalizare pe care România l-a implementat în ultimii ani, ce implică tranziţia de la o piaţă reglementată către una concurenţială. De altfel, noi monitorizăm procesul de liberalizare şi am atenţionat companiile de distribuţie să nu împiedice migraţia clienţilor ”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.
În acest context, Consiliul Concurenţei a efectuat inspecții inopinate la sediile unor companii din cadrul grupurilor Electrica şi CEZ, din oraşele Bucureşti, Cluj-Napoca, Braşov, Ploieşti şi Craiova, în vederea obţinerii informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurenţiale analizate.
Consiliul Concurenţei subliniază faptul că orice client final de energie electrică poate alege în mod liber oferta concurenţială cea mai potrivită nevoilor sale, de la orice furnizor prezent pe piaţă, fără nicio intervenţie din partea operatorului de distribuţie, care nu are un rol activ în procesul de schimbare a furnizorului.
Distribuție Oltenia (fosta CEZ Distribuție) este de a asigura distribuția energiei electrice pentru clienții din 7 județe: Argeș, Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Vâlcea și Teleorman.
I.I.