Sfântul Ier. Calinic de la Cernica (†1868) face parte dintre primii sfinți canonizați de către Biserica Ortodoxă Română, fiind prețuit de călugări ca un mare părinte și povățuitor duhovnicesc al monahilor, iar de ierarhi este prețuit ca primul ierarh român canonizat. De mireni este prețuit ca un mare făcător de minuni și vindecător al suferințelor omenești. Pentru toți românii, Sfântul Calinic de la Cernica rămâne un mare povățuitor sufletesc, un sfetnic neîntrecut pentru cei abătuți, un doctor de arginți pentru cei bolnavi, un povățuitor și întemeietor de mănăstiri pentru toți călugării din țara noastră. S-a născut și a crescut în București, a avut 3 frați şi a avut numele de mirean Constantin. Viaţa monahală a Sf. Calinic este legată de două mănăstiri de renume: Cernica și Frăsinei, iar, prin darul facerii de minuni, Sfântul Calinic este legat de toate mănăstirile, de toți credincioșii care îi cer ajutorul, căci mai presus de orice, Sfântul Calinic rămâne un mare rugător pentru noi toți înaintea tronului Preasfintei Treimi. Este sărbătorit în fiecare an de B.O.R. în ziua de 11 aprilie, de aceea vă prezentăm câteva dintre darurile sale minunate, pentru că fiind un făcător de minuni, uneori spunea cele viitoare, alteori înțelegea gândurile fraților și ale celor din jurul său, iar alteori profețea cele ce aveau să se întâmple și vindeca pe cei bolnavi.
„Să avem nădejde la Maica Domnului și la Sfântul Ierarh Nicolae și nimic nu ne va lipsi!!
Spre exemplu, într-o vreme se terminase făina pentru pâine din mănăstire, iar Sfântul Calinic, fiind în acea vreme starețul mănăstirii Cernica, a spus părinților: „Să avem nădejde la Maica Domnului și la Sfântul Ierarh Nicolae și nimic nu ne va lipsi!” Într-adevăr, după ce au citit paraclisul Sfântului Nicolae, îndată au venit la arhondaric doi oameni necunoscuți cu un car mare plin cu saci de făina de grâu, pe care stăpânul lor îi donase pentru mănăstire. Altă minune, în vara anului 1829, după utrenie, pe când Sfântul Calinic citea acatistul Sfântului Nicolae, ațipind puțin, i s-a arătat Sfântul Ierarh Nicolae în veșminte, dimpreună cu Sfântul Mare Mucenic Gheorghe și, în urma lor, Gheorghe, fost stareț de la Cernica. Deci, apropiindu-se cei doi sfinți, i-au poruncit: „Scoală-te și să zidești în ostrovul cel mic o biserică în numele Sfântului Mucenic Gheorghe. Noi îți vom trimite tot ce-ți va trebui”, şi îndată, luând binecuvântare de la părintele său duhovnic, Sfântul Calinic, starețul Mănăstirii Cernica, a zidit în ostrovul mic o mare biserică închinată Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, precum se vede și astăzi. Să vedeţi că între anii 1840-1845 unul dintre ucenicii Sfântului Calinic l-a otrăvit, însă, noaptea, pe când cuviosul se lupta cu durerile morții, în timp ce se ruga, a auzit un glas de taină: „Nu vei muri de otravă! Scoală-te și fii sănătos, că nu după mult timp, vei fi episcop la Râmnicu Vâlcea, unde ai sa îndreptezi Biserica și clerul care este în scăzământ”. Aşadar, dimineața s-a sculat sănătos și a venit la biserică, iar după câțiva ani, a fost ales episcop la Râmnicu Vâlcea. Fiind episcop, într-o seară, stând la masă cu ucenicul său, acesta a cugetat în sine că, după mutarea din viață a Sfântului Calinic, Dumnezeu îl va proslăvi cu neputrezirea trupului. Atunci Sfântul Calinic, cunoscând gândul ucenicului, i-a răspuns: „Ce cugeți așa de înalt pentru mine? Eu m-am rugat pentru aceasta lui Dumnezeu, ca să se strice trupul meu cel păcătos”, şi astfel, după sfârșitul său, trupul s-a desfăcut din încheieturi, după dorința sa. Pentru că suntem în Gorj, să spunem că în vara anului 1854, Sfântul Calinic a rămas peste noapte în casa unui credincios de pe Valea Jiului, dar auzind că tatăl acestuia este pentru a treia oară dezgropat și găsit neputred, s-a dus a doua zi cu clericii săi la biserica satului și, în timp ce citea dezlegările arhierești, îndată trupul mortului a început a se desface din încheieturi și s-a prefăcut tot în pământ, afară de oase. Altădată, pe când Sfântul Calinic se întorcea peste munți, de la Mănăstirea Lainici la Râmnicu Vâlcea, fiind înaintevăzător, deodată a început a plânge, iar atunci unul din clerici l-a întrebat de ce plânge? A răspuns astfel: „În ceasul acesta părintele Nicandru, starețul mănăstirii Cernica, a murit”! În sfârşit, pe când era încă episcop, a fost adusă la Sfântul Calinic o femeie bolnavă de epilepsie pe care o țineau patru oameni. Dar, după sfârșitul Vecerniei, Sfântul Calinic i-a citit câteva rugăciuni şi apoi a zis: „În numele Domnului nostru Iisus Hristos, scoală-te!”, după care femeia s-a sculat cu totul sănătoasă și s-a întors acasă pe picioarele ei.
Preot Antonie FĂINIŞI, Parohia Strâmba-Jiu, Gorj
