Atletele de la CS Pandurii au cucerit Timişoara

1130

Echipa de senioare de la CS Pandurii a terminat pe primul loc Campionatul Național de Alergare pe șosea (10 kilometri). Competiţia s-a desfăşurat duminică, 4 aprilie, la Timișoara. Formaţia noastră a fost alcătuită din Alina Eremia (Butnariu), Mihaela Cepoi, Andreea Chivoiu şi Mihaela Cioveie. A fost o întrecere în care s-a remarcat junioara Andreea Chivoiu, care a reuşit şi locul 3 la Tineret. Cea din urmă este elevă la LPS Târgu Jiu şi are dublă legitimare. Ionut Dragoș Bură şi Viorica Dima au condus delegaţia gorjeană la această competiție. Ca un fapt inedit, odată cu acest concurs, numărul medaliilor sportivilor antrenaţi de antrenorul emerit Ion Bură a depășit cifra 1000. „Pot spune că a fost o cursă frumoasă, pe un traseu bun de alergat. Mie îmi este puţin mai greu în această perioadă, pentru că fac doar un antrenament pe zi, pentru că nu am cu cine lăsa fetița. Pe viitor, la următoarele curse, sunt sigură că voi ridica ritmul şi voi reuşi să câştig. Mă bucur că am reuşit să ajut echipa să termine pe primul loc”, a spus Alina Eremia pentru csmtargujiu.ro. CSM Craiova şi CSM Alba Iulia au fost echipele care au completat podiumul.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.