Mucenicia sau moartea mucenicească a existat dîn Vechiul Testament, fiind luaţi ca exemple unii prooroci sau drepţi care au fost omorâţi pentru credinţa în adevăratul Dumnezeu, iar, în Noul Testament, Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos este omorât de către oamenii păcătoşi, Domnul fiind Acel Dumnezeu smerit, umil şi nevinovat, dar, apoi, devenind Model de urmat până la sfârşitul omenirii. Pentru a scrie despre suferinţa celor 40 de suflete martirizate în Sevastia, să spunem că acum mai bine de 1700 de ani, în vremea împăratului roman Licinius (308-324), prigoana împotriva creştinilor era cumplită, iar, în Armenia, în jurul anului 320, Cetatea Sevastiei era condusă de către un comandant numit Agricola, care pe lângă prigoana anticreştină, propovăduia o atentă supraveghere a supuşilor pentru a nu se îndepărta de la credinţa în zeităţile romane. În oastea romană, în care erau înrolaţi romani, greci şi armeni, în Legiunea a XII-a «Fulminata» din Capadocia, se aflau patruzeci de ofiţeri viteji, căliţi în numeroase războaie, dar, care mărturiseau credinţa în Iisus Hristos, iar comandantul lor, deşi îi preţuia ca ostaşi viteji, a încercat să-i determine să-şi schimbe credinţa, conform ordinelor oficiale. Însă, cei 40 de viteji, nu numai că nu şi-au trădat credinţa, dar nici măcar n-au acceptat o negociere asupra acesteia, fiind aruncaţi în temniţă şi lăsaţi să se răzgândească! Iată, că, în miezul acelei nopţi, când au fost întemniţaţi, Iisus Hristos li s-a arătat şi le-a spus: „Bun este începutul nevoinţei voastre, dar cel ce va răbda până în sfârşit, acela se va mântui”! A doua zi, Agricola repetă încercarea de a-i determina pe cei 40 să-îşi schimbe credinţa, chiar guvernatorul Lisius soseşte cu alai mare în Sevastia, iar ostaşii sunt aduşi în faţa lui, fiind ademeniţi inclusiv cu funcţii înalte, pentru a-şi trăda credinţa.
„Bun este începutul nevoinţei voastre, dar cel ce va răbda până în sfârşit, acela se va mântui”!
În faţa unui refuz categoric, Lisius porunceşte să fie lapidaţi, însă, slujitorii, î ncercând să-i lovească cu pietre pe cei 40, se lovesc unii pe alţii, însuşi Lisius, în încercarea de a-i lovi pe mucenici, s-a trezit cu o piatră exact în obrazul său. Văzând această minune, guvernatorul îi aruncă din nou pe cei 40 de ostaşi în temniţă, pentru a se gândi la pedeapsa pentru nesupuşi. În ziua următoare, cei 40 de viteji sunt duşi la un iezer de lângă cetate, cu apele îngheţate, iar spre seară, aceştia sunt dezbrăcaţi şi lăsaţi în apă, pe un ger şi un viscol de crăpau pietrele! Pe malul lacului, cei care îi păzeau, aduseseră o cadă mare cu apă caldă, care era menită să-i ispitească pe ostaşi, ca să iasă şi să se încălzească, aşa cum sunt ispitiţi corifeii pandemiei actuale cu bani grămadă! La o vreme, unul dintre cei 40 de martiri, nu mai poate răbda şi cedează, iese din lac şi încercă să ajungă la cada cu apă caldă, însă, se prăbuşeşte mort, fiind săvârşită astfel o nouă minune. După alte câteva ore, o lumină puternică şi caldă ca soarele, înmuia gerul şi topea gheaţa, iar din cer s-au pogorât deasupra capetelor sfinţilor treizeci şi nouă de cununi. Atunci, unul dintre străjerii care îi păzeau, pe numele său Aglaius (Aglaie), văzând minunea, a înţeles că acela care ieşise din apă fusese exclus din ceata sfinţilor, pentru ca într-un gest de solidaritate, chiar el să-şi arunce pe mal hainele şi să se alăture celorlalţi strigând: «Şi eu sunt creştin», după care, la ivirea zorilor, Lisius şi Agricola rămân uimiţi când îi găsesc pe cei 40 vii şi nevătămaţi. Ca urmare, demnitarii romani ordonă ca să fie scoşi martirii din apă şi să li se sfărâme gleznele cu ciocanul, iar, sfinţii, răbdând chinurile cumplite, îşi dau sufletul în mâinile Domnului, pentru ca în final, Agricola şi Lisius să ordone ca trupurile să le fie arse, iar apoi oasele să fie aruncate într-un râu, pentru a li se pierde urma. Însă, după alte trei zile, Sfinţii 40 de Mucenici se arătară în vis Episcopului cetăţii, pe numele său de Petru, şi îi cerură să vină în acea noapte să-i scoată din râu, iar, oasele lor să le pună la păstrare, cinstindu-le, aşa cum se cuvine unor martiri ai lui Dumnezeu, pentru că în decursul vremii, după aceea, moaştele lor au fost răspândite în biserici din întreaga lume. În Capitala României, părticele din moaştele Sfinţilor 40 de Mucenici din Sevastia se regăsesc la Schitul «Darvari», la Biserica «Sfântul Alexie» de pe Calea «Şerban Vodă», la Mănăstirea «Antim», la Biserica «Icoanei», acolo unde slujeşte şi conjudeţeanul nostru, Pr. Ioan Popescu, de la Crasna, la Biserica «Mihai Vodă» şi la Biserica «Dichiu» de pe Strada «Icoanei». Poate că merită să le amintim numele celor 40 de Mucenici, care sunt: Chirion, Candid, Domnos, Isihie, Ieraclie, Smaragd, Valent, Vivian, Evnichie, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ioan, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Aetie, Flavie, Acachie, Ecdit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Leontie, Gorgonie, Teofil, Dometian, Gaie, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton şi Aglaie.
«Aşadar, să vă depărtaţi de orice poftă şi rătăcire lumească»!
Tot ca o minune pe care mulţi nu o pot înţelege îndeajuns, amintim că cei 40 de Mucenici au lăsat în urma lor un testament, pe care l-au dictat, atunci când se aflau în suferinţă în lacul îngeţat, Sfântului Meletie, episcopul Antiohiei, care sună astfel: «Aşadar, să vă depărtaţi de orice poftă şi rătăcire lumească. Căci mărirea lumii este înşelătoare şi neputincioasă, înfloreşte pentru puţin şi îndată se veştejeşte ca iarba grădinii. Primind sfârşitul, mai repede ca începutul! Mergeţi mai degrabă la iubitorul de oameni Dumnezeu, care dăruieşte bogăţie neîmpuţinată celor ce aleargă la El şi dă ca răsplată viaţă veşnică celor ce cred în El. Timpul acesta este folositor celor ce voiesc să se mântuiască, oferind prilejul potrivit pentru pocăinţă, pentru practicarea adevăratei vieţuiri celor ce nu amână nimic pentru viitor. Căci schimbarea vieţii este neprevăzută. Şi chiar de ai cunoaşte-o, vezi ceea ce este de folos şi arată în modul acesta curăţia credinţei, pentru ca prin aceasta să ştergi urma păcatelor făptuite mai înainte. Căci în starea în care te voi găsi, zice Domnul, în aceea te voi şi judeca. Sârguiţi-vă, deci, să fiţi fără greşeală în poruncile lui Hristos, ca să scăpaţi de focul cel nestins şi veşnic. Căci glasul cel Dumnezeiesc strigă: ,,Timpul s-a scurtat! Mai presus de toate, cinstiţi iubirea, căci numai ea singură respectă datoria iubirii frăţeşti şi se supune legii Lui Dumnezeu. Căci prin fratele cel văzut se cinsteşte Dumnezeul Cel nevăzut!”». În încheiere, să spunem că potrivit credinţei populare, în ziua mucenicilor se deschid mormintele şi porţile Raiului, fiind un prilej pentru săvârşirea numeroaselor ritualuri prin care oamenii din popor încearcă să alunge frigul! Astfel, pe 9 martie, bătrânii rostesc descântece, copiii dansează peste foc, iar pământul se loveşte cu beţe pentru a scoate căldura, în timp ce flăcăii bat tobele în sate. Pentru a avea parte de sănătate și prosperitate pe tot parcursul anului, se spune că trebuie să respectăm câteva tradiții, iar, una dintre aceste tradiții este însuşi modul de pregătire a mucenicilor. Mai exact, aceștia se pregătesc în formă de cifra 8 și trebuie duși la biserică pentru a fi sfințiți.
Tradiția spune că cei care mănâncă mucenici în această zi special, vor fi feriți de boli și vor avea un an bogat și roditor, iar, un alt obicei de mucenici îi vizează doar pe bărbați. Aceștia trebuie să bea 40 de pahare de vin, pentru a avea mai multă putere de muncă și sănătate. La sate se scoate plugul de mucenici, pentru a avea recolte îmbelșugate, iar o tradiție de mucenici este și aprinderea focului în curte, pentru purificarea ființelor vii și a spațiului. Este interzis, în primul rând, a nu se face curat și a nu se spăla în această zi Sfântă, dacă vreți să aveți parte de prosperitate și sănătate tot anul. Singurele activități permise sunt cele care țin de agricultură. Așadar, azi, 9 martie, să ne bucurăm de o zi liniștită, alături de cei dragi!
Profesor dr. Vasile GOGONEA