Bîldea, primarul din Teleşti: „Voi candida şi sunt convins că voi câştiga alegerile!”

362

IMG_0894Edilul comunei Teleşti, Romulus Bîldea este foarte sigur pe el şi pe ceea ce-şi doreşte pentru viitor. De aceea, el spune că îşi doreşte încă un mandat de primar şi are convingerea că îl va şi câştiga. Primarul consideră că proiectele realizate până în prezent în Teleşti sunt mai mult decât o carte de vizită şi vor conta pentru alegători, când vor trebui să pună ştampila pe buletinele de vot.

Romulus Bîldea este un bun cunoscător al problemelor şi necesităţilor din comuna Teleşti, dat fiind faptul că, înainte de a ocupa fotoliul de primar, el a parcurs două mandate de viceprimar. Aşadar, în cei opt ani de zile cât a fost viceprimar, Bîldea a avut suficient timp să-şi formeze o imagine clară asupra lipsurilor din Teleşti şi găsirea de soluţii pentru acoperirea lor. Astfel, odată instalat pe funcţia de primar, Romulus Bîldea a demarat o serie de proiecte de un larg interes pentru cetăţeni.

Nenumărate proiecte, la Teleşti

Una dintre cele mai importante realizări ale edilului din Teleşti este alimentarea cu apă a întregii comune. Odată finalizat şi dat în folosinţă, sistemul de alimentare cu apă potabilă acoperă în totalitate suprafaţa comunei. Nici canalizarea nu a fost uitată de edil, acesta declarând: „s-a obţinut proiectul pentru canalizare în satul Buduhala; urmează a se începe lucrările la acest proiect. De asemenea, pentru primăvara lui 2012 avem prevăzut să demarăm lucrările la canalizare în satele Teleşti şi Şomăneşti; pregătim cele două proiecte”. Infrastructura din comuna Teleşti este foarte importantă pentru autorităţile locale. S-au obţinut 9 kilometri şi jumătate de reabilitare a drumurilor comunale; valoarea proiectului este de 110 miliarde, iar la sfârşitul lunii septembrie se vor demara lucrările. Un alt proiect vizează realizarea unui pod peste râul Tismana, în satul Şomăneşti, investiţia ridicându-se la 25 de miliarde lei vechi, pe O.G.7; un alt pod se va face pe Măsura 125. De asemenea, şi iluminatul public din Teleşti a fost pus la punct. Autorităţile locale au căutat să realizeze proiecte în domenii cât mai diferite, încercându-se acoperirea necesităţilor cetăţenilor din comună.

Unităţile de învăţământ, în atenţia primarului Bîldea

Pe raza comunei Teleşti funcţionează cinci şcoli şi tot atâtea grădiniţe. În această perioadă sunt în plină derulare lucrările de igienizare în unităţile de învăţământ. În plus, una dintre şcoli este în plin şantier de reabilitare complet. „Reabilităm total Şcoala cu clasele I-VIII, inclusiv sala de sport a ei. Investiţia se ridică la 25 de miliarde. Termenul de finalizare este aprilie 2012; până atunci, copiii sunt transportaţi la celelalte şcoli. La această şcoală se va face şi o grădiniţă, din toamnă”, a precizat Romulus Bîldea, primarul comunei Teleşti. Aceste lucrări de reabilitare vin după ce acelaşi primar a reuşit să facă posibilă reabilitarea Şcolii cu clasele I-IV din satul Teleşti – Moşneni, unitate în ale cărei săli de clasă era pământ în loc de podele.

Bîldea e convins că va câştiga alegerile din 2012

Pentru realizarea numeroaselor proiecte pe care le-a implementat în mandatul său, Romulus Bîldea spune că a primit sprijin din partea deputatului şi senatorului de pe colegiul din care face parte comuna Teleşti. „Ca parlamentari îi avem pe Ion Ruşeţ şi Dan Ilie Morega. Am primit sprijinul lor în obţinerea finanţărilor pentru proiectele pe care le am şi pot să spun că am destul de multe”, confirmă edilul Bîldea. După cele două mandate de viceprimar şi cel de primar, ca reprezentant al Partidului Noua Generaţie, Romulus Bîldea spune că deocamdată este independent, dar că până la iarnă se va decide din partea cărui partid va candida la alegerile din 2012. Totuşi, indiferent către ce organizaţie politică se va orienta, Bîldea ştie cu precizie un lucru: „Voi candida şi sunt convins că o să-l şi câştig. Nu mă tem de nimeni. La asemenea realizări nu am de ce să mă tem”.

Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here