18 cadre didactice din județul Gorj au cerut să fie menținute în activitate și în anul școlar 2021 – 2022, deși ar avea vârsta necesară pentru a se pensiona. Conform calendarului mobilității personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar, cererile acestora vor fi aprobate până la data de 12 februarie.
Potrivit Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2021-2022, ,,personalul didactic de predare titular din învăţământul preuniversitar, cu gradul didactic I sau cu titlul ştiinţific de doctor, care până la data de 1 septembrie 2021 împlineşte vârsta de 65 de ani, efectuează stagiul minim de cotizare şi dovedeşte competenţă profesională deosebită, a obţinut calificativul „Foarte Bine” şi nu a fost sancţionat disciplinar în ultimii 5 ani şcolari încheiaţi, poate fi menţinut în activitate ca titular, în funcţia didactică până la 3 ani peste vârsta de 65 de ani, la cerere”. La etapa de menținere în activitate ca titular, în funcţia didactică, peste vârsta de pensionare, participă şi personalul didactic de predare, care a avut calitatea de personal didactic de predare titular, reîncadrat în funcţia de personal didactic, în anul şcolar 2020-2021, care se încadrează în prevederile menționate mai sus. La nivelul județului nostru au fost înregistrate 18 astfel de cereri. ,,Au fost depuse 18 cereri de menținere la catedră peste vârsta de pensionare. De asemenea, de la începutul acestui an, au mai fost depuse și patru cereri de pensionare”, a declarat Dana Constantinescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Gorj. Potrivit acesteia, în total, de la începutul anului școlar 2020-2021, au fost depuse 69 de cereri de pensionare, dintre care 12 anticipată. Conform calendarului mobilității personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar, termenul pentru aprobarea cererilor privind menținerea în activitate ca titular peste vârsta de funcționare este 12 februarie 2021. Întocmirea, la nivelul inspectoratelor școlare, a listelor finale cuprinzând cadrele didactice care îndeplinesc condițiile menționate mai sus și au solicitat menținerea în activitate, prezentarea acestora spre validare consiliului de administrație al inspectoratului școlar afișarea lor se va face în zilele de 12 și 15 februarie. Eventualele contestații vor putea fi depuse în perioada 15 – 16 februarie, urmând a fi soluționate până pe 17 februarie.
ROXANA LUPU
18 fomiști care împiedică 18 tineri să intre în sistem :/