Focar de COVID la Psihiatrie! Secția spitalului, în CARANTINĂ!

2167

Peste 20 de pacienți, internați cu afecțiuni severe în Secția Psihiatrie Cronici a Spitalului Orășenesc Turceni, au fost infectați cu virusul SARS-CoV-2, în ultimele două săptămâni, iar reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Gorj au decis să impună carantina în secția respectivă. Cei mai mulți dintre bolnavii infectați au fost internați în spitalele din Târgu-Jiu și Târgu-Cărbunești și nu s-a înregistrat niciun deces în rândul acestora.

E focar de COVID-19 în Secția de Psihiatrie Cronici a Spitalului Turceni, după ce aproximativ o treime dintre pacienții cu afecțiuni psihice grave au fost confirmați pozitiv, în ultimele două săptămâni, ca fiind infectați cu virusul SARS-CoV-2. Primarul orașului Turceni, Cristina Cilibiu, a declarat că bolnavii au fost internați la Târgu-Jiu, în Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență și la spitalul suport COVID de Târgu-Cărbunești.,,Au fost mai multe cazuri de infectări la Psihiatrie, iar unii dintre pacienți au fost trimiși către spitalele de la Târgu-Jiu și Târgu-Cărbunești. O parte au și revenit, după internare. Ei nu înțeleg, nu știu, de ce să stea distanțați, așa că e destul de complicat să poată respecta regulile. Din câte știu eu, au fost numai pacienți infectați”, a afirmat Cilibiu. DSP Gorj a instituit carantina în Secția de Psihiatrie, în condițiile în care, oricum pacienții nu puteau părăsi spitalul, însă personalul medical nu se supune măsurilor de reducere a transmiterii infecției, iar după orele de program merge acasă. ,,Oricum nu plecau, pentru că majoritatea nu au pe nimeni, nu mai plecau la familii. Cei care sunt la Turceni sunt irecuperabili și rămân acolo până decedează și, de multe ori, chiar noi ne ocupăm de înmormântare, pentru că familia îi părăsește după zece, douăzeci de ani. Nu a decedat niciunul, din câte știu eu”, a adăugat primarul Cristina Cilibiu. Până duminică nu se înregistraseră infectări în rândul personalului medical. ,,Numai pacienți au fost, nu știu să se fi infectat și vreun cadru medical. Personalul spitalului mergea acasă, în anumite condiții. Nu știu dacă s-au luat alte măsuri”, a conchis primarul orașului Turceni.
Claudiu Matei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.