Liberalii fac publică lista primilor 12 consilieri judeţeni

375

Picture 024Preşedintele PNL Gorj, Dian Popescu, a anunţat duminică faptul că în cursul acestei săptămâni organizaţia pe care o conduce va face publică lista primilor 12 consilieri judeţeni pe care partidul îi va susţine la alegerile locale de anul viitor.

Printre candidaţi se vehiculează că se află doar jumătate dintre actualii consilieri judeţeni. Primele nume vehiculate însă la bursa zvonurilor sunt Radu Angheloiu, actualul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Gorj, Pantelimon Manta şi Gheorghe Orzan. Fiind în Uniunea Social Liberală (USL) Dian Popescu consideră că practic doar 24-25 dintre candidaţii pe lista pentru Consiliul Judeţean vor fi eligibili, lista urmând să cuprindă însă 33 de persoane. “Vom face publică această listă deoarece am stabilit cine vor fi de fapt cei 12 liberali pe care îi vom susţine pentru funcţiile de consilieri judeţeni”, a menţionat Dian Popescu.

Marea bătălie în USL Gorj va fi de fapt pentru posturile de consilieri locali, municipali şi judeţeni, partidul care va avea majoritatea putând să îşi impună, conform protocolului Uniunii, propriul viceprimar în cazul primăriilor.

A.Stoica

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here