„O situaţie similară se întâlneşte în cazul «Monografiei comunei Albeni», lucrare tipică perioadei proletcultiste. Ea debutează cu o adresă prin care primarul – „preşedintele” – şi secretarul se plâng mai marilor de la judeţ că un anume Gh. Pătrăşcoiu, director de Cămin Cultural, a refuzat să participe la strângerea de material documentar şi la redactare. Cei care s-au documentat să scrie, susţin că:
„localitatea Albeni, din cronicile existente în Arhivele Statului şi după scrierile lui Ştefulescu, datează de pe timpul lui Vlad Ţepeş, care a trimis un emisar pe nume Albeanul – pentru a stăpâni aceste ţinuturi” .
„Profesorul meu de istorie, regretatul Damian Vochiţoiu, a reactualizat teoria lui Alexandru Ştefulescu, conform căreia numele vechi al localităţii Bobu ar fi fost Dârmoaxa. Utilizând „Documente slavo – române” relative la Gorj, el aminteşte despre „logofătul Staico, din Dârmoaxa” care întăreşte prin semnătură, ca martor, actul din 13 iunie 1493, emis de Cancelaria domnească. Şi alte sate componente ale comunei Bobu, cum ar fi Mogoşeni şi Colibaşi, sunt analizate din punct de vedere istoric, apelându-se la izvoare publicate de Alexandru Ştefulescu” .
Regretatul profesor dr. Cornel Cîrstoiu, de exemplu, nota în paginile unei publicaţii locale:
„Fără contribuţia lui Alexandru Ştefulescu am fi în afara ISTORIEI!” .
De fapt, prin tot ce a făcut pentru neam, prin tot ceea ce a scris despre Gorj – Alexandru Ştefulescu – apare ca un „PILON al Gorjului şi merită din plin atributul de SAVANT”, pentru că a pus bazele mişcării de renovare spirituală şi economică a judeţului. De aceea, în orice cercetare istorică, vrând – nevrând, ne întoarcem la Alexandru Ştefulescu, adică la „modestul om de muncă” – Nicolae Iorga – sau „AUTODIDACT” „A FOST UN OM” – I. Moisil. Numai că acest capitol nu-mi permite să „zăbovesc” prea mult prin opera istorică a acestui savant de la începutul sec.al XX-lea!
Colectivizarea şi opunerea la acest proces inuman, din partea ţărănimii române, a făcut mii de victime, datorită închisorilor comuniste de la Piteşti, Aiud, Gherla, Sighet, Ocnele Mari etc. Aceste „teribile” închisori, închisori ale groazei şi morţii, şi-au avut şi „emblemele” lor:
„Gheorghe Crăciun a fost comandant al Penitenciarului Aiud, în intervalul 1 noiembrie 1958 — 1 octombrie 1964, perioadă în care au avut loc cele mai multe decese, potrivit Direcţiei Generale a Penitenciarelor – 138 de decese, faţă de 216, înregistrate în perioada 1950 – 1964”.
„De numele lui Gheorghe Crăciun se leagă fenomenul „reeducării târzii” de la Aiud. În comparaţie cu reeducarea de tip Piteşti (1949 – 1952), la Aiud au fost utilizate alte tehnici: „metodele lente, şocurile psihice, picătura chinezească şi mutaţiile de natură să dezechilibreze psihicul deţinuţilor” .
La Aiud s-a pus accentul pe metodele mai puţin brutale, combinate într-un timp mai îndelungat, şi pe starea fizică şi psihică, în cele mai multe cazuri deplorabilă, a celor încarceraţi. Instrumentele de şantaj erau: izolarea, frigul şi foamea .
Aceleaşi metode le-au folosit comuniştii, activiştii de partid, securiştii şi tot „aparatul” implicat în „blestematul” proces al colectivizării dintre anii 1949 – 1962 şi pe Valea Gilortului, Raionul Gilort, Regiunea Oltenia. Nume de activişti şi securişti implicaţi trup şi suflet în realizarea colectivizării în comunele Bobu şi Albeni, ca: Târâş, Georgescu, Ştefănescu, Haita sau brigadieri ca: Dulubei Dumitru, Andriţa, Ciorei, Pistriţu Iulică, şi astăzi sunt rostite cu teamă sau frică, după 20 de ani de la uciderea COMUNISMULUI! Despre securistul şi activistul cel mai „sălbatic” ce a realizat colectivizarea pe raza comunei Albeni – Călugăriţa Florian – sunt şi azi ştiute „MITURI” cu privire la barbariile comise, pentru a intimida ţăranii să se înscrie în COLECTIVĂ!
Învăţătoarea pensionară Nela Popescu, de 85 de ani şi azi povesteşte despre „grozăviile” acestui activist incult şi bădăran, cu pretenţii erotice la adresa femeilor, mai ales a văduvelor.
De fapt, în dictatura ceauşistă, acest activist, Călugăriţa Florian, de loc de prin localitatea Bărbăteşti, lângă Târgu-Cărbuneşti, ar fi fost aruncat din tren, murind în chinuri groaznice, cu capul zdrobit de tren, pe ruta Tg-Jiu – Craiova! A sfârşit groaznic, aşa cum merita, datorită „zelului” pus în colectivizarea forţată a agriculturii pe raza comunei Albeni, Raionul Gilort, Regiunea Oltenia.
Brigadierul Dulubei Dumitru, din satul Bobu, cel care mi-a deposedat părinţii, adică pe Titu Voicu şi Viorica Voicu, de boii şi inventarul agricol, nu a trăit mult! A murit de ftizie în Sanatoriul Dobrița!…
Profesor pensionar, Voicu T. Teodor
