Ion Voicu (1923-1997) a fost cel mai cunoscut şi virtuos instrumen¬tist rrom, violonist, al României. El s-a născut pe 8 octombrie 1923, la Bucureşti, iar în familia sa erau instrumentişti foarte buni şi cunoscuţi, precum: bunicul său, violoncelistul Nicolae Voicu, tatăl său, Ştefan Voicu, care cânta la vioară şi contrabas. Dar şi fraţii săi aveau să cânte la instrumente, astfel, Marian şi Mircea cântau la pian, iar George – la contrabas.
Ion Voicu, violonist, 1923-1997
La vârsta de şase ani, Ion Voicu a început să înveţe la vioară cu un student – primul său profesor -, care a recunoscut faptul că elevul său, Ion Voicu, l-a întrecut, a ajuns mai departe decât el. Apoi, el a studiat cu alţi profesori (Garabet Avakian şi Vasile Filip), iar când avea 14 ani, a dat examen la „Academia Regală de Muzică” din Bucureşti, direct în anul cinci. Ion Voicu şi-a terminat studiile preliminare în anul 1940, aşadar, nu în şapte ani, ci în trei ani. Profesorul său a fost Constantin Niculescu.
Primul lui loc de muncă a fost, ca violonist, în Orchestra Radio, al cărei şef era olandezul Willem Mengelberg. La început, Ion Voicu nu a fost remarcat de acesta, dar când Willem Mengelberg – la cererea directorului Radioului, Theodor Rogalski – l-a ascultat pe Ion Voicu şi a văzut că Ion Voicu este născut să fie nu un simplu membru al orchestrei, ci un instrumentist de aur al ei, ca solist, i-a recunoscut valoarea. Astfel, marele violonist al vremii, George Enescu, i-a dat ore gratuit, ca să înveţe şi mai mult. Nu după mult timp, în anul 1946, Ion Voicu a ajuns pe primul loc, la un concurs, unde Yehudi Menuhin a fost acela care a luat această decizie.
Începând din anul 1954, Ion Voicu a studiat la Conservatorul Ceaikovski, cu doi mari violonişti, George Enescu şi David Oistrakh. Răstimp de zece ani, Ion Voicu a fost directorul Filarmonicii Române „George Enescu” din Bucureşti.
În anul 1956, Ion Voicu primeşte de la Statul Român o vioară „stradivarius” (foarte veche, de la anul 1702), pe care în anul 1986 o restituie autorităţilor româneşti. După căderea comunismului, Ion Voicu reintră în posesia instrumentului, în data de 5 ianuarie 1990, şi cântă la ea până la moarte, în 1997. Vioara rămâne în custodia familiei sale încă 10 ani, când fiul maestrului, dirijorul Mădălin Voicu, o înapoiază Statului Român. Marele artist, în cei cincizeci de ani de muncă ai săi ca renumit violonist, a susţinut mai multe sute de concerte, în multe ţări ale lumii, şi a înregistrat peste o sută de discuri şi casete audio.
Printre cei 17 mari oameni de vază ai rromilor, menţionaţi în prima Programă şcolară de istoria şi tradiţiile rromilor, care a fost aprobată prin Ordinul ministrului Educaţiei, nr. 4237/ 23.08.1999, figurează şi Ion Voicu, prezentat ca mare artist, maestru al viorii la nivel mondial. Ion Voicu a murit în ziua de 24 februarie 1997, la Bucureşti, şi a fost înhumat în Cimitirul „Bellu”, fig. 82.
Prof. Teodor Voicu
