Compania CEZ Vânzare a anunțat că prelungește termenul pentru noua sa ofertă de energie electrică. Prelungirea este valabilă până la data de 30 iunie 2021.
„Pentru a veni în întâmpinarea clienţilor săi casnici în regim serviciu universal, CEZ Vânzare oferă posibilitatea alegerii unui tarif corespunzător pe piaţa concurenţială până la data de 30.06.2021. Beneficiul facturării de tip discount pentru perioada în care se va aplica preţul nou de serviciu universal rămâne valabil”, precizează un comunicat de presă difuzat de CEZ Vânzare.
Distribuţie Energie Oltenia (fostă CEZ Distribuţie) asigură alimentarea cu energie electrică a şapte judeţe: Argeş, Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Teleorman şi Vâlcea.