România are simboluri emblematice care o veşnicesc în istorie, simboluri heraldice statale care fac parte din identitatea noastră naţională, cum ar fi stema naţională şi elementele constitutive ale stemei naţionale, având vulturul de aur cruciat- element central care simbolizează dinastia întemeietoare a Basarabilor, nucleul în jurul căruia a fost organizată Ţara Românească, una dintre cele trei provincii istoric: Ţara Românească, Moldova şi Transilvania, de asemenea, drapelul tricolor: roşu, galben şi albastru, care de-a lungul istoriei nu a suferit transformări majore, cu excepţia distribuţiei culorilor, pentru a ne referi în finalul acestei sublinieri la Poemul «Un răsunet» al lui Andrei Mureşanu, care a fost scris şi publicat în timpul Revoluţiei de la 1848 şi a fost cântat pentru prima dată în iulie 1848. Acest poem vibrant şi mişcător a devenit imn, sub titlul «Deşteaptă-te, române!», muzica fiind compusă de Anton Pann (1796-1854), poet şi autor de manuale de muzică. De la mijlocul secolului al XIX-lea, «Deşteaptă-te, române!» a devenit «graţia muzicală» a sufletul românilor, insuflându-le curajul atât în timpul Domniei lui Alexandru Ioan Cuza, în zilele Războiului de Independenţă (1877-1878), cât şi în luptele din Primul şi din cel de-al Doilea Război Mondial, pentru ca în Decembrie 1989, în climatul schimbării de regim, să fie auzit spontan pe străzi, ca un simbol al libertăţii depline! Poate nu exagerăm cu nimic, dacă asociem acestor simboluri şi numele «Poetului nepereche» al neamului românesc, Mihai Eminescu, iar, în situaţia în care definirea identității individuale sau colective este indisolubil legată de cultura proprie indivizilor și comunităților umane, chiar popoarelor şi naţiunilor, evident, șansa unei culturi de a exista ca entitate distinctă și de a se impune în ansamblul culturii universale este aceea de a fi expresia unei identități bine afirmate și recunoscute, a unei personalităţi vizionare şi profetice, cu atât mai mult într-o epocă de transformări și tranziții care oferă toate datele unei schimbări de paradigmă axiologică, iar opera eminesciană rămâne un reper cultural și identitar al poporului român!
,,Precum nu se poate vorbi de monoteişti fără Dumnezeu, de şcoli fără dascăli şi fără elevi, tot aşa nu poate fi vorba de boieri fără instituţia militară-aristocratică a boieriei”!
Cu acest prilej, vom evidenţia dimensiunea profetică a unor scrieri eminesciene, fiindcă orice amănunt despre opera Poetului este de interes naţional! Oferim, spre exemplificare, aceste citate din opera geniului său:
„Dacă a existat de facto o aristocraţie română întemeiată pe un drept public cert, ea
a încetat de-a exista deodată cu anul 1700, deodată cu căderea domniei naţionale. Nici recunoaştem, nici putem recunoaşte epocii fanarioţilor dreptul suveran de-a conferi titluri şi demnităţi, precum nu le-am fi recunoscut-o turcilor, a[i] căror mandatari în ţară erau fanarioţii. De-aici se explică repedea cădere a prerogativelor politice în secolul nostru, pentru că asemenea prerogative trebuie să răsară dintr-un drept public determinat, iar acest drept public a murit la 1700 şi exercitarea lui din partea străinilor se considera ca o uzurpaţiune viciată până în sâmburul ei de ilegitimitate”, sublinia poetul, prin aceste cuvinte care sunt de mare actualitate şi în zilele noastre! Un alt citat: „Azi nu mai există nici boierie nici boieri (sic??!! n.n.). Precum nu se poate vorbi de monoteişti fără Dumnezeu, de şcoli fără dascăli şi fără elevi, tot aşa nu poate fi vorba de boieri fără instituţia militară-aristocratică a boieriei. Cu raţiunea ei de-a fi a trebuit să dispară! Veneticii nu erau români! Inima lor de străin, fără tradiţii hotărâte, fără patrie hotărâtă, fără naţionalitate hotărâtă, nu putea să sufere [pe] acei stejari de seculi, pe acei boieri mari, stâlpi ai ţării, cum se numeau, neîndoiţi de furtună cu toate vijeliile vremurilor, plecându-se uneori bătăilor neînduratului Dumnezeu, nefrângându-se niciodată! Aceasta este istoria fanarioţilor, a căror misiune era de-a dezrădăcina şi corumpe pe boieri”, ceea ce confirmă faptul că 
Personalitatea exemplară a lui Mihai Eminescu, de simbol nemuritor al Culturii Naţionale, a marcat, nu doar o epocă, ci, veacurile, impunându-l ca unul dintre corifeii marilor evenimente care au generat naşterea României moderne, iar prin concepţia sa filosofică despre istoria omenirii, Eminescu este şi un spirit vizionar al Europei Unite, ca precursor al ideii europene şi al unei societăţi a naţiunilor libere, egale, solidare, pentru a putea evalua ca împlinite, în bună măsură, preconizările în ceea ce priveşte destinele României şi ale naţiunilor lumii. Tocmai aceste profeţii vin să sublinieze actualitatea idealurilor şi atitudinilor politice şi sociale promovate de către Mihai Eminescu, pentru a stabili chiar unele repere atât de necesare formării şi afirmării în acţiunea practică a unei noi elite politice în România!
Vasile GOGONEA
