Ciocolată şi baloane, cadourile pentru copii de la tinerii liberali

398

TNL 1La jumătatea acestei săptămâni tinerii liberali târgujieni au împărţit copiilor din Municipiul Târgu Jiu 1000 de batoane de ciocolată şi 1000 de baloane. Acţiunea s-a desfăşurat în zona centrală a oraşului, Piaţa Prefecturii şi Parcul Municipal, unde TNL Târgu Jiu a împărţit daruri tuturor copiilor.

“În fiecare an noi, tinerii liberali, oferim copiilor cadouri simbolice deoarece aceştia se bucură de orice cadou, oricât de mic ar fi. Deşi eu şi colegii mei am depăşit vârsta la care mai putem fi numiţi copii, considerăm că trebuie să profităm de orice prilej pentru a sărbători copilăria şi, mai ales, de a oferi sprijin copiilor sub toate formele posibile. Totodată, dorim să motivăm comunitatea din care facem parte, dar şi autorităţile locale să acorde atenţie copiilor, deoarece ei sunt cei care au cea mai mare nevoie de ea”, a declarat Mihai Paraschiv, preşedintele TNL Târgu Jiu. Toate acţiunile socio-culturale organizate de tinerii liberali fac parte din proiectul “Libertariada”, proiect ce va continua atât la nivel local, cât şi la nivel naţional şi care are ca scop motivarea tinerilor să se implice în viaţa publică şi să devină factorii decizionali ai comunităţilor din care provin.

Anamaria Stoica

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here