Organizația Salvații Copiii, campanie pentru redeschiderea școlilor

1430

Salvați Copiii România a lansat campania manifest „Ajută-ne să nu-i lăsăm să devină #CopiiPierduti”, ce se adresează în special autorităților, pentru a le determina să redeschidă școlile în luna ianuarie 2021, în siguranță pentru copii și personalul didactic și nedidactic, să asigure astfel accesul la educație pentru cei mai vulnerabili dintre copiii care trăiesc în condiții de sărăcie și izolare socială și se află în pragul abandonului școlar și să trateze cu adevărat educația ca prioritate națională.

Elementul central al campaniei îl reprezintă o expoziție de fotografie ce poate fi vizitată, de către publicul larg și liderii opiniei publice, până pe 10 ianuarie 2021, la Muzeul Național de Artă, pentru a descoperi poveştile copiilor vulnerabili. Potrivit organizației Salvați Copiii, de la adoptarea Legii educației naționale în 2011 și până în prezent, România a pierdut 451.895 de copii. Sunt copii care au abandonat școala, cu povești de viață similare experiențelor celor 30 de copii incluși în campania „Ajută-ne să nu-i lăsăm să devină #CopiiPierduti”: Elena, Andrei, Cătălina, Albert, Toni, Ramona, Marian, Luca, Ionuț, Mihai, Vlăduț, Gabriela, David, Daniel, George, Alina, Bianca, Andrei, Ioana, Edi, Anișoara și alţii. La finalul acestui an marcat de o criză sanitară globală care a schimbat profund vieți, priorități și comportamente, Salvați Copiii atrage atenția asupra faptului că traversăm o perioadă critică pentru educația copiilor noștri. ,,Date vehiculate cu privire la degradarea continuă a sistemului educațional sunt cunoscute de întreaga societate românească, iar o menținere a atitudinii de nepăsare din partea viitorului Parlament și Guvern al României va submina iremediabil solidaritatea între generații. Lipsa educației menține copiii captivi în sărăcie și ciclul intergenerațional al excluziunii sociale. Acesta este adevărul indezirabil pe care cei 278.000 de tineri între 18 și 25 de ani fără studii elementare finalizate îl trăiesc astăzi, mărturie stând propriile lor vieți. La această situație generală de excluziune socială prin sărăcie, s-a adăugat gestionarea defectuoasă și non-empatică față de copiii vulnerabili ai sistemului educațional în timpul pandemiei de Covid-19, ceea ce a condus inevitabil la fenomenul de excluziune educațională, prin privarea accesului la educația online pentru 1.000.000 de copii care reprezintă aproape două treimi dintre copiii de vârstă școlară ce vor constitui în curând generația viitorilor adulți într-un viitor nesigur al acestei lumi. Neparticiparea unui număr atât de mare de copii (40% din întreaga populație școlară) constituie o criză fără precedent în educație, efect direct și excluziv al deciziilor politice. În completarea acestor date, trebuie să reamintim faptul că, în ultimele două decenii, sistemul educațional s-a dovedit a fi capabil să asigure doar unui copil din doi o alfabetizare mediocră ori satisfăcătoare în științe, matematică ori lectură. Celălalt copil, deși prezent fizic an de an în școală ori liceu, a fost în fapt exclus sistematic din procesul de învățare, rezultatele și competențele lui limitate corespunzând analfabetismului funcțional”, se arată într-un comunicat de presă al organizației.

Măsuri urgente pentru 2021
Salvați Copiii propune și o serie de măsuri urgente ce ar trebui adoptate în vederea asigurării, în mod echitabil, a unei educații de calitate: întocmirea unui plan de urgență pentru recuperarea pierderilor în educație în special în grupurile vulnerabile din comunitățile sărace care, în 2020, au fost excluse educațional din cauza absenței tehnologiilor moderne de comunicare online din familii ori școli, elaborarea și supunerea spre dezbatere publică a unui plan strategic coerent și adecvat bugetat pentru asigurarea echității în educație, cu prioritate copiilor dezavantajați, copiilor cu cerințe educaționale speciale și copiilor cu dizabilități, deschiderea grădinițelor și a școlilor pentru a permite educația față în față, în condiții de siguranță sanitară pentru toți participanții la actul de educație, începând din ianuarie 2021, știut fiind faptul că educația online nu permite o interacțiune socială reală și dezvoltarea competențelor sociale, a abilităților de comunicare și de asimilare a valorilor sociale și creează dificultăți insurmontabile pentru copiii vulnerabili social și cu un ritm de dezvoltare diferit, asigurarea personalului necesar extinderii progresive a programelor de tip „Școală după școală” (cu un program de la 08.00 la 16.00/17.00), generalizării treptate a programului național de asigurare a unei mese calde pentru toți copiii din grădinițe, școli și licee și asigurării medicinii școlare și consilierii psihologice în sistemul educațional, modificarea legislației pentru a asigura participarea elevilor (începând din gimnaziu), a părinților și cadrelor didactice în procesul decizional și în mecanismele de monitorizare și evaluare a activității școlare, depolitizarea învățământului, singura cale de asigurare a numirii prin concurs a inspectorilor școlari, a managerilor de școală sau a altor reprezentanți ai structurilor de decizie, ceea ce va permite revizuirea sistemului de indicatori de performanță, asigurarea autonomiei școlare și implicarea în procesele decizionale a cadrelor didactice, părinților și elevilor, precum și dublarea alocărilor bugetare pentru educație, prin creșterea graduală a bugetului începând cu anul 2021 pe baza unor analize de sistem și regândirea mecanismelor de finanțare pentru a face posibilă aplicarea echitabilă a costului standard per elev ce trebuie să răspundă nevoilor specifice ale fiecărui elev, cadru didactic și unitate de învățământ.
ROXANA LUPU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.