Lider AUR: Ajungem să importăm energie de la alții. Le-am stricat socotelile!

3155

Copreședintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, prezent în Oltenia, la sfârșitul săptămânii trecute, inclusiv la Gorj, a declarat că partidul său va revoluționa clasa politică românească și nu va face alianță sau coaliție „nici cu stânga, nici cu dreapta”.
„Am promis că ajung din nou pe fiecare palmă de pământ românesc pe unde am trecut pe timpul campaniei, chiar dacă intrăm sau nu în Parlament. Am venit să le mulțumim românilor care au avut încredere în noi. Vă mulțumesc că nu ați mai votat nici cu stânga, nici cu dreapta, că ați votat anti-sistem și că ați fost alături de o forță democratică, o forță patriotică. Valul acesta nu poate fi oprit, este speranța românilor pentru independență, pentru suveranitate, pentru libertate, care vor să trăiască din bogățiile Românei. Prea mult ne-au înjosit alții și ne-au făcut, din păcate, să plecăm peste hotare. Jumătate din generația mea, jumătate din colegii mei de liceu, din colegii de la facultate, din colegii de la masterat sunt peste hotare și nu mai putem îndura așa ceva”, a afirmat copreședintele AUR, la Craiova, la o întâlnire cu membri și simpatizanți ai partidului.
Copreședintele AUR a reafirmat că „valul” care a dus partidul în Parlament cu aproape 10% nu poate fi oprit.
„Vin din Gorj, unde avem petrol, unde avem hidrocentrale pe Jiu, oamenii de acolo au plecat peste hotare. Și o să ajungem să importăm curent din Ungaria. Noi, țara care a avut prima rafinărie din lume, noi, țara care a avut prima sondă de țiței, noi, țara care a exportat pentru prima oară benzină, ajungem să importăm energie de la alții. Să le fie rușine și să-i alungăm pe acești tâlhari care ne-au condus până acum. Pe unii dintre ei i-am alungat împreună de pe scena publică și i-am trimis la lada de gunoi a istoriei. Și pe Ponta și pe trădătorul care a vândut moștenirea Gojdu de miliarde de euro, Călin Popescu-Tăriceanu, și este numai începutul. Le-am stricat socotelile. Ne-au cenzurat, doar, doar să nu avem șanse. Uite că am avut șanse. Nu i-au lăsat pe frații noștri de peste hotare să voteze. Peste 100.000 nu au putut vota. Diaspora e bună numai când îi convine lui Klaus Iohannis. Acum nu mai sunt buni, sunt căpșunari, sunt pleava societății, ne jignesc pe fiecare dintre noi. Noi reprezentăm toate categoriile societății”, a mai spus copreședintele AUR.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.