Iată ce-şi mai aminteşte, într-un „interviu” purtat cu asistenta medicală Drăgoiescu Maria, după căsătorie Mincea Maria, la început de iunie 2009, despre colectivizarea pe Valea Gilortului, Raionul Gilort, Regiunea Oltenia: „Eram 2 copii la familia Drăgoiescu Nicolae şi Ioana. Părinţii, adică familia noastră, erau consideraţi în satul Albeni, ca oameni de „MIJLOC”! (nici săraci şi nici bogaţi, adică chiaburi).
Mama mea era casnică, căci în anii colectivizării a decedat şi bietul tata. Eu eram copilul cel mare – născut în 1947 – iar fratele meu, Drăgoiescu Gheorghe, era mai mic, născut în 1950. La colectivizare eram destul de mici: eu aveam aproape 14 ani, iar fratele meu nici 12 ani. Ce mi-aduc aminte, prin mintea mea de copil, de atunci, din preajma colectivizării? Mi-aduc aminte de nişte oameni răi, fără suflet, comunişti adevăraţi: Călugăriţa Florian – activist de partid, Primarul Greere Nicolae, brigadieri ca Sanda Grigore, Borcan Iulică, Ciorei Alexandru… Pe toţi, în timp, i-a pedepsit Dumnezeu, pentru faptele lor inumane şi modul în care s-au comportat cu ţăranii de pe Valea Gilortului, între 1949 – 1962, ca să-i oblige să intre în colectivă…
Brigadierul Sanda Grigore a rămas doar cu o mână, cealaltă i-a fost „smulsă” de-o batoză la treierat, Borcan Iulică spre bătrâneţe a adunat două boli, parcă apărute pentru comunişti, adică orbirea şi Parkinsonul şi brigadierul Ciorei Alexandru, acest Ţurcanu al Albenilor, se apropie de 90 de ani, iară pielea abia îi mai poate susţine oasele! Este numai piele şi os! Aceşti „slugoi” ai comuniştilor ne-au făcut viaţa un calvar, mie, fratelui meu Gică şi mamei mele, Ioana!
Nu pot să nu văd cu „ochii minții” şi pe alţi profitori ai colectivizării: brigadierul Titu Pospai, un om negricios şi rău la suflet, ce obliga pe mama să-și realizeze normele la G.A.C. și C.A.P. Albeni.
Prof. Istorie – Filosofie
Voicu Teodor – pensionar!
