Este o plantă originară din America de Nord și Asia, dar este răspândită și în Europa. În țara noastră poate fi întâlnită la margini sau rariști de păduri, formând tufișuri, mai ales în Dobrogea și Banat. Scumpia este un arbust mare, are frunzele alternante, ovale și lungi, având marginea dreaptă. Florile sunt grupate în panicule, sunt gri-gălbui și par pufoase, dând aspect de fum în jurul plantei. Planta înflorește în luna iunie. În fitoterapie se utilizează frunzele și coaja, ce trebuiesc recoltate astfel: coaja atunci când dă frunza, iar frunzele în momentul înfloririi.
Compoziție: taninuri elagice, gumi-rezine, mircetină, glicozid- fustinozidul, ulei volatil
Acțiune: febrifugă, hemostatică, antiinflamatoare, cicatrizantă, antivomitivă, stimulează pofta de mâncare, antidiareică
Indicații terapeutice
Uz intern:
– afecțiuni gastrice, afecțiuni hepatice, afecțiuni intestinale, alergie, anorexie, boli hepatice, diaree, enterocolită, utilă în tratarea incontinenței urinare – infuzie de frunze, decoct din praf de coajă;
Uz extern:
– afecțiuni bucale, candidoză, eczeme, gingivite, hemoroizi, prurit, răni, urticarie, vomă – cataplasme din planta fiartă, comprese cu infuzie de frunze și scoarță, gargară sau spălături locale cu infuzie
Alexandra Cruceru
