Polițiști din cadrul Poliţiei Orașului Târgu Cărbunești au fost sesizați, ieri, cu privire la faptul că, pe raza localității Ștefănești este condus un tractor neînmatriculat.
,,Cu ocazia verificărilor efectuate de polițiști a fost identificat în trafic pe DC 27 Ștefănești, un tractor forestier neînmatriculat sau înregistrat în circulație, condus de un bărbat, de 38 de ani, din orașul Târgu Cărbunești”, au anunțat reprezentanții IPJ Gorj.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducerea unui vehicul neînmatriculat pe drumurile publice.