Senatorul Ruşeţ – salvator al monumentelor istorice

481

ion-rusetSenatorul PD-L, Ion Ruşeţ, a adresat o întrebare, la sfârşitul lunii trecute, ministrului Culturii şi Patrimoniului Naţional, Kelemen Hunor, în legătură cu situaţia în care se află Mausoleul Ecaterinei Teodoroiu şi Biserica Sfinţii Voievozi.

Parlamentarul gorjean cere astfel explicaţii ministrului, dorind ca acesta să îi transmită, în scris, felul în care va soluţiona această problemă de la Târgu-Jiu.

Ruşeţ explică ministrului Culturii, în întrebarea adresată, situaţia celor două monumente istorice din oraşul nostru. ,,La Târgu-Jiu, în Piaţa Revoluţiei cunoscută mai mult sub numele de Piaţa Victoriei (sau Piaţa Prefecturii) se găsesc două monumente arhitectonice şi istorice emblematice pentru trecutul târgului de pe Jiu. Cel mai vechi dintre acestea, Biserica Sfinţii Voievozi, apare menţionat în documente pentru prima dată în anul 1717, dar nu se cunoaşte cu exactitate anul în care a fost fondată. Actuala Biserica Sfinţii Voievozi a fost fondată între anii 1748-1764, fiind realizată după un plan arhitectonic care îmbină armonios stilul bizantin cu cel roman, foarte bine proporţionat. De remarcat este faptul că pictura exterioară înfăţişează pe lângă chipurile de sfinţi şi portretele unor oameni de cultură din antichitate, prooroci şi sibile, caz unic în analele monumentelor de arhitectură bisericească. Compromisă în mare parte datorită expunerii la factori de degradare, pictura exterioară a fost restaurată în mare parte după 1990. Din păcate, lipsa banilor şi nepăsarea autorităţilor fac ca în partea de nord (cea mai expusă la intemperii) să fie ştearsă aproape complet, impunându-se restaurarea urgentă a ei”, susţine, în prima parte a documentului senatorul Ruşeţ.

Mausoleul, în stare de degradare

,,În mijlocul Pieţei Victoria se înalţă cel de-al doilea monument istoric important, respectiv Mausoleul Ecaterina Teodoroiu”, susţine apoi Ruşeţ care face un istoric al monumentului. Cert este că mausoleul, ridicat între anii 1935-1936, în cinstea eroinei de pe Jiu, este opera Miliţei Pătraşcu, unul dintre discipolii lui Constantin Brâncuşi. Puţini sunt cei care ştiu că, acest monument a fost construit pe locul unde, în 1921, au fost reînhumate, într-un sicriu realizat prin topirea unor obuze de tun, osemintele Ecaterinei Teodoroiu. ,,Regretabil este faptul că, deşi Mausoleul se află într-o avansată stare de degradare autorităţile abilitate nu au luat nicio măsură pentru a-l restaura. Mai grav este că degradarea monumentului nu este oprită în niciun fel, dar este şi <<ajutată>>. Astfel, se poate vedea foarte clar, cum pe alocuri, atât în postament cât şi în mausoleu, au fost făcute lipituri grosolane cu ciment, lucru extrem de grav având în vedere că Mausoleul Ecaterinei Teodoroiu este un monument istoric de primă importanţă pentru judeţul Gorj”, completează Ruşeţ, care cere ministrului identificării unor soluţii pentru restaurarea acestor importante monumente istorice.

Anamaria STOICA

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here