Ministerul Educației și Cercetării a anunțat că va începe procesul de dezvoltare a ,,Hărții școlilor dezavantajate din România”, prin intermediul căreia ar urma să fie identificate nevoile școlilor, de la lipsa infrastructurii până la calitatea actului educațional.
Potrivit Ministerului Educației, odată realizată, ,,Harta școlilor dezavantajate din România” ar urma să aibă un rol important în procesul de stabilire a modului și a priorităților de alocare a resurselor și a proiectelor din viitoarea programare financiară 2021-2027, dar și pentru a putea ghida intervenții strategice, realizate de Guvern, menite să reducă și să atenueze clivajele din educație. ,,Cu ajutorul unor parteneri din mediul asociativ, instituțional și universitar, care pot sprijini acest proces cu expertiza si resursele necesare, va fi realizată o hartă a școlilor dezavantajate din România, prin intermediul căreia vor fi identificate nevoile generale reale și problemele specifice ale școlilor, de la lipsa infrastructurii (toalete, apă potabilă etc.) până la calitatea actului educațional. ,,Harta școlilor dezavantajate” va reprezenta un instrument necesar pentru stabilirea modului de alocare a resurselor și proiectelor din viitoarea programare financiară 2021-2027. Pentru realizarea acestui obiectiv, Monica Cristina Anisie, ministrul Educației și Cercetării, a invitat o serie de organizații cu activități și rezultate relevante în ceea ce privește asigurarea echității în educație să se alăture demersului inițiat de Ministerul Educației și Cercetării”, se arată întru-un comunicat al MEC, în care se precizează și că o primă discuție tehnică în acest sens este programată, astăzi, fiind așteptați să participe reprezentanții UNICEF în România, ai Consiliului Europei, ai Universității din București, ai Institutului Național pentru Statistică și ai Fundației Agenția de Dezvoltare Comunitară „Împreună”.
R.L.