Obligații pentru angajatorii gorjeni care au salariați în telemuncă!

1081

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj transmite noi informații utile angajatorilor din județ care au beneficiat de sprijinul financiar acordat în vederea achiziționării de bunuri și servicii pentru desfășurarea activității salariaților în regim de telemuncă.

Astfel, potrivit Ordinului 1376/2020 al ministrului Muncii și Protecției Sociale, angajatorii care au beneficiat de sprijinul financiar acordat în vederea achiziționării de bunuri și servicii necesare desfășurării activității salariaților în regim de telemuncă, au obligația de a transmite, în termen de 30 de zile de la acordarea sumei prevăzute la art. 6 alin. (1) din OUG 132/2020, prin încărcarea pe platforma aici.gov.ro, la agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene următoarele documente justificative, scanate: a) facturile fiscale emise de către furnizorii de bunuri și servicii tehnologice; b) bonurile fiscale sau chitanțele ori extrasele de cont care să ateste plata facturilor prevăzute la lit. a); c) fișele de evidență a materialelor de natura obiectelor de inventar date în folosința telesalariaților, întocmite conform modelului prevăzut în anexa nr. 3 la Ordinul ministrului Finanțelor Publice nr. 2.634/2015 privind documentele financiar-contabile, sau/și, după caz, bonurile de mișcare a mijloacelor fixe date în folosința salariaților, întocmite conform modelului prevăzut în anexa nr. 3 la Ordinul ministrului Finanțelor Publice nr. 2.634/2015, sau/și, după caz, situația cu serviciile tehnologice pe care angajatorul le asigură fiecărui telesalariat.,,În cazul nerespectării obligației prevăzute mai sus, în 30 de zile de la data expirării termenului pentru depunerea documentelor justificative referitoare la achiziția categoriilor de bunuri stabilite în anexa nr. 1, angajatorii restituie integral suma acordată, în contul de trezorerie al agențiilor pentru ocuparea forței de muncă județene sau, după caz, a municipiului București, care au efectuat plata sumelor prevăzute la art. 6 alin. (1) din OUG 132/2020”, se arată într-un comunicat emis de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM).
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here