Ca la noi, la nimeni – Dictatura nimănui sau dictatura medicală?! (Sistemul de sănătate, în pericol iminent!)

750
SANYO DIGITAL CAMERA

Motto: „Disprețul pentru ființele umane este prima caracteristică a unui dictator.” – Milton S. Eisenhover

Lunea trecută gândeam că am asistat la conferința de presă săptămânală a aceluia care trecea, până atunci, drept purtătorul de cuvânt al PNL!
Acea conferință de presă în care președintele Klaus Werner Iohannis a fost diferit de acela pe care-l cunoșteam că laudă fără nici cel mai mic temei Guvernul LuCOVID, pe care uneori îl denumeam GuWernerul Meu. Oare de ce? Nu știu exact pricina pentru care a fost prima dată când președintele Klaus Werner Iohannis a criticat niște membri ai Cabinetului Orban, aluziile fiind clare la incompetenții de care Orban s-a înconjurat. Ce-i drept, este perfect posibil ca președintele Iohannis să se fi săturat de necuratele acestui guvern minoritar și nepriceput decât la a crea haos.
Totuși, miercuri, România a înregistrat un record absolut de infecții cu noul coronavirus: 4.848 de noi cazuri într-o singură zi este imens. Și asta la persoane care nu au mai avut anterior un test pozitiv. În unitățile snitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 era miercuri, la orele 13.00, de 10.250. Dintre acestea, 766 fiind internate la ATI.
Profesorul universitar dr. Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie, și reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății(OMS), la care-i chiar membru în Comitetul Executiv, atrăgea atenția că dacă nu se iau măsurile necesare pentru stoparea creșterii numărului de infectări zilnice și dacă se vor înregistra trei zile consecutive cu un număr de infectări de circa 5.000 de cazuri, sistemul sanitar scapă total de sub control și nu mai face față.
Adesea, președintele Klaus Werner Iohannis era acuzat că a moștenit de la predecesorul său în Tronul Regal de la Palatul Cotroceni un sistem pe care l-a preluat și perfecționat. Având la dispoziție nu numai serviciile secrete, ca instituții de forță, dar și GuWernerul Meu, Primarul Meu – pe „Plicușor” Dan și că insistând pentru organizarea alegerilor parlamentare pe 6 decembrie, cu toate că pandemia de SARS-CoV-2 este total scăpată de sub control, și-ar dori să aibă și Parlamentul Meu. Ceea ce ar fi tot un fel de Regimul Iohannis, ori dictatura cu același nume.
Abia aseară, la orele 18.00, în conferința de presă anunțată de Administrația Prezidențială, s-ar putea lămuri unele lucruri despre care, la ora când scriu aceste rânduri, nu știu nimic.
Într-o dezbatere organizată tot miercuri, la redacția DCNews, Senior Editorul acestui site de știri și comentarii – Val Vâlcu, el însuși doctor de meserie, l-a avut invitat pe analistul politic Mugur Ciuvică, Președintele Grupului de Investigații Politice(GIP).
Mugur Ciuvică dixit: „O țară nu se conduce de doctori, de procurori. La noi a fost condusă de Băsescu, cu procurorii și securiștii și nu a ieșit bine. O țară nu poate să fie condusă de specialiști, ci de politicieni aleși de cetățeni. Așa e regula de sute de ani.
Ăștia vor să conducă ei România. Doctorul fără drept de practică de la „Victor Babeș” și alți doctori, unii chiar buni ca medici. Ei, nu poate! Să-i aleagă cineva și o să conducă țara.
Să-l aleagă pe Imbri în locul lui Iohannis și o să introducă el dictatura medicală în România”, a mai spus Mugur Ciuvică.
Emilian Imbri a fost medic la DSP București, nu are practică în meseria de medic și a ajuns manager al Spitalului bucureștean „Victor Babeș”. Numai că una-i una și alta-i alta! El se pretinde atoateștiutor și dă lecții despre cum se conduce o țară, neavând nicio calitate politică. Și chiar cea de medic imunolog pe care și-o pretinde nu o are. Lipsindu-i practica și specializarea cu desăvârșire!
ION PREDOȘANU

P.S. Abuzivul ministru al Finanțelor, favoritul cuplului Iohannis-Orban, individul Florin Cîțu, nu s-a prezentat nici, ieri, la invitația lansată pe online de către Comisia Economică a Senatului României. Senatorul PSD Daniel Zamfir a promis că-i va face plângere penală! (Ion Predoșanu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.