CEO angajează electricieni

1392

Complexul Energetic Oltenia angajează noi electricieni la termocentrala din județul Brăila.
Au fost scoase la concurs două posturi de electrician protecție relee, automatizări și măsurători electrice, la formația electrică PRAM-AMC din cadrul Sucursalei Electrocentrale Chișcani.
Dosarele de participare se depun la sediul SE Chișcani, până la data de 23 octombrie, ora 15.00. Pentru ocuparea celor două posturi, candidații trebuie să aibă calificarea de electrician, experiență de minimum 3 ani în exploatarea instalațiilor și echipamentelor energetice și să fie apți din punct de vedere medical.
Proba scrisă a concursului va avea loc pe data de 30 octombrie, la sediul Sucursalei Electrocentrale Chișcani din județul Brăila. Ulterior va fi susținută și o probă practică. Complexul Energetic Oltenia a preluat termocentrala din Chișcani în urmă cu șapte ani, în contul unei datorii de 30 de milioane de lei pe care centrala, atunci în subordinea Termoelectrica, le avea către Complexul Energetic Oltenia. De atunci, centrala pe gaze nu a funcționat niciodată.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.