Fostul șef al CEO, candidat în Gorj la parlamentare

2273

Sorin Boza, fostul manager al Complexului Energetic Oltenia, candidează în Gorj pentru un post de parlamentar. El va deschide lista Partidului Mișcarea Populară la Senat. Anunțul a fost făcut de către Nicolae Davițoiu, președintele PMP Gorj.
„Dacă electoratul va considera că domnul Boza a făcut ceva pentru Complexul Energetic Oltenia sau că este un om care ar putea ajuta județul Gorj, cu siguranță îl vor vota. Sunt convins că lumea va aprecia că ieșim cu un candidat care nu a mai făcut politică și care este un bun profesionist, prin CV-ul pe care îl are”, a susținut Davițoiu, la un post local de radio.
Gorjului îi revin două mandate de senator. Potrivit calculelor politice, un post va fi câștigat de PSD, iar un altul de către PNL. „PNL va trebui să depășească 30% ca să ia mandatul, iar noi trebuie să ne menținem procentul pe care l-am obținut la locale sau să ni-l îmbunătățim. Vedem acum cum va aprecia lumea listele”, a mai spus Davițoiu.
Liderii de sindicat din cadrul CE Oltenia cred că Boza ar putea aduna ceva voturi din minerit și energie. „Domnul Boza are o imagine destul de bună în rândul salariaților CE Oltenia”, spune Dumitru Pîrvulescu, președintele FNME. „Pe noi ne interesează ca această companie să meargă bine, să fie ajutată. Îi dorim succes, e posibil să obțină mandatul. Depinde acum de fiecare cum își va construi campania electorală și de ce a făcut pentru gorjeni, pentru salariații CE Oltenia”, a punctat și Constantin Mitrescu, liderul Sindicatului Energia Rovinari.
„Eu cred că e o glumă. Dacă e așa, nu înțeleg ce legătură are Boza cu Gorjul, în afară de faptul că a fost numit într-un post de către PSD”, a reacționat Ion Iordache, candidatul PNL pentru un post de senator.
Iordache a fost unul dintre contestatarii lui Sorin Boza, cerându-i în mai multe rânduri demisia din fruntea Complexului Energetic Oltenia.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here