Situație complicată la Scoarța, unde mai mulți localnici, care domiciliază în zona bisericii din localitate, au reclamat la Garda de Mediu Gorj că utilizatorii fostelor hale Avicola poluează aerul. Mai exact, cetățenii se plâng de mirosul pregnant de cadavre care vine dinspre aceste spații utilizate de producătorul Avicarvil SRL Vîlcea, care deține o unitate de producție a cărnii și la Târgu-Jiu. Primarul comunei Scoarța, Ion Stamatoiu, susține că instituția pe care o conduce nu a oferit nicio autorizație pe raza comunei acestei societăți și menționează că a auzit, abia, recent, de nemulțumirea celor care locuiesc în apropierea fostelor hale din localitate.
Localnicii nemulțumiți, care s-au adresat Gărzii de Mediu Gorj, au prezentat alături de sesizările scrise și dovezi comisarilor potrivit cărora producătorul acuzat aduce în zona halelor resturi de la păsările sacrificate.
Acestea sunt îngropate pentru ca mirosul să dispară.
Reclamanții spun că producătorul era obligat să ducă aceste deșeuri la Horezu, lucru care nu se întâmplă, resturile urât mirositoare fiind aduse la câțiva kilometri de Târgu-Jiu, la fostele hale Avicola, intrate în posesia Avicarvil.
În zona intrată în posesia producătorului s-a constituit ad-hoc o adevărată groapă de gunoi, unde resturile de la fabrica din municipiu sunt îngropate, după ce sunt basculate la nivelul solului.
Localnicii se plâng de mirosul insuportabil, mai ales seara, și spun că au cerut celor de la Garda de Mediu să vină și să verifice zona și să ia măsurile care se impun cu cei vinovați.
Situația este comentată de primarul Ion Stamatoiu, la cererea Gorjeanul, edilul spunând că producătorul, care utilizează fostele hale, nu a cerut nicio autorizație în acest sens de la primăria din Scoarța.
Primarul susține că nu a simțit mirosul reclamat de vecinii fostelor hale Avicola, dar va verifica la rândul său, dacă sesizările se dovedesc reale.În același timp, Garda de Mediu Gorj anunță un control în Scoarța și luarea unor măsuri adecvate pentru producătorul amendat și altă dată pentru o situație similară.
A.STOICA