Manţog şi-a lăudat „grăunţele” la PNL

535
mantogŞedinţă furtunoasă marţi seară la PNL Gorj, unde liberalii dar şi democrat-liberalii au pus împreună judeţul la cale. Mai nou şi liderul portocaliu, Ionel Manţog participă la şedinţele interne de la PNL, fiind acceptat aici chiar dacă le-a ameninţat pe gazde că puterea este doar în mâna sa.

Pesedistul Ion Călinoiu condamnă gesturile şi declaraţiile lui Manţog de la această şedinţă, şi crede că acest gen de activităţi ale Alianţei DA nu dezvoltă judeţul aşa cum ar trebui.

Zvonurile privind planurile de forţare a majorităţii în Consiliul Judeţean, venite din partea Alianţei DA, par să se materializeze, mai ales în aceste ultime zile în care liberali şi pedeliştii o ţin numai în întâlniri. De la întâlnirile nocturne organizate în biroul liderului PNL Gorj, Dan Ilie Morega, mai nou liberalii se întâlnesc cu democrat-liberalii şi la sediul lor de partid. Astfel, la şedinţa de marţi seară a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) a PNL Gorj a participat şi liderul PD-L, Ionel Manţog, vrând probabil să consfinţească parteneriatul dintre cele două partide şi să distrugă supoziţiile liberalilor legate de întâlnirea din biroul lui Morega de luni seara. Prezenţa lui Manţog la această şedinţă internă de partid a liberalilor le-a dat de gândit pesediştilor, dar, în special, şefului Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu. ,,Am înţeles că Manţog a fost aseară (n.r. ieri seară) prezent la PNL să spună citez: <<aveţi grijă că grăunţele sunt toate în mâna mea>>. Asta nu mai înseamnă dezvoltare a judeţului Gorj, potrivit principiilor pe care le avem şi noi de materializat”, a declarat Călinoiu.
Morega mândru de „amiciţia” cu Manţog
Prezenţa lui Manţog la şedinţa BPJ-ului liberal a fost recunoscută şi de liderul Dan Ilie Morega morega 2care susţinea ieri că nu vede nimic ilegal în prezenţa liderului PD-L la şedinţa de partid, deoarece ambele partide, PNL şi PD-L sunt de dreapta. Morega uită însă să completeze că unul dintre partide, adică PD-L-ul este la putere, iar PNL-ul este în opoziţie. Morega vrea, de altfel, la fel ca şi Manţog să scape de vicele Radu Angheloiu, care beneficiază însă de o susţinere importantă de la centrul partidului care l-ar putea propulsa în funcţie şi nu invers.
Bugetul, motiv de nemulţumiri pedelisto-liberale
Şeful judeţului crede acum în planurile comune ale PD-L şi PNL privind forţarea majorităţii Consiliului Judeţean la şedinţa de buget, iniţial, în acest caz, existând doar nişte zvonuri. ,,Treaba asta de înfocare a celor trei lideri (n.r. Ionel Manţog, Dan Ilie Morega şi Ion Fugaru) este foarte bine coordonată şi regizată pe o idee care există în gândirea lor. Ei cred că bugetul este la cheremul lui Călinoiu, exclus însă. Eu nu am făcut acest lucru niciodată, nu fac acest lucru de fel şi nici nu pot să fac asta. Bugetul nu este la cheremul meu”, spune preşedintele Consiliului Judeţean Gorj.
Data şedinţei de Consiliu Judeţean în care trebuia să se voteze bugetul nu a fost deocamdată stabilită.
Comisie pentru Angheloiu la liberali
PNL Gorj va forma o comisie care să discute cu Radu Angheloiu şi să îl convingă să îşi respecte promisiunile făcute anterior filialei, pentru a evita o excludere a sa, afirmă liderul organizaţiei judeţene, deputatul Dan Ilie Morega. Acesta spune că Biroul Politic al filialei s-a reunit şi a decis cu unanimitate de voturi să formeze o comisie care să îi acorde o ultimă şansă lui Angheloiu, înainte ca vicepreşedintele Consiliului Judeţean să fie pus în discuţia Delegaţiei Permanente.
Radu Angheloiu spune că nu ştie ce anume ar trebui să discute cu colegii săi prin intermediul unei comisii speciale atâta timp cât a păstrat permanent legătura cu organizaţia. El afirmă că nu a făcut nicio promisiune legată de o eventuală alianţă cu PDL, la data votului pentru funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean neexistând vreun protocol între cele două filiale pe care el să fi trebuit să îl respecte sau pe care să îl fi încălcat.
Anamaria Stoica, Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here