,,Alături de tine” pe cărările Gorjului

915

,,Cu un deosebit potențial cultural-istoric și turistic, Gorjul s-a dezvoltat în ultimii ani ca o destinație atractivă pentru turiști, în special în zona montană”.
Programul președintelui Consiliului Județean Gorj, ,,Alături de tine”, cuprinde și strategia de dezvoltare din punct de vedere turistic al județului Gorj pentru următorii patru ani, dar și în perspectiva anilor 2020-2027. Cosmin Popescu, candidatul PSD pentru încă un mandat în fruntea județului, propune:
-realizarea și implementarea unei Strategii de Marketing Turistic, cu implicarea investitorilor în turism. Strategia va fi axată pe acțiuni de comunicare realizate atât prin metode clasice, cât și prin influenceri, bloggeri și jurnaliști de turism;
-derularea de parteneriate cu autoritățile publice locale din zonele cu potențial, pentru accesarea de fonduri europene nerambursabile destinate amenajării și punerii în valoare a obiectivelor turistice;
-înființarea și introducerea în circuitul turistic a Centrului turistic muzeal „Castrul Roman – Bumbești Jiu”, proiect propus în parteneriat cu Primăria Bumbești Jiu. Valoarea estimată a acestui proiect este de 12 milioane de euro, având finanțare în cadrul Programului Operațional Regional 2020 – 2027
-restaurarea Muzeului Arhitecturii Populare din Curtișoara, muzeu ce cuprinde monumente de arhitectură și tehnică populară din Gorj, ceea ce va însemna valorificarea, promovarea identității culturale gorjene și dezvoltarea muzeului ca obiectiv turistic reprezentativ;
-restaurarea Casei memoriale „Ion Popescu Voitești”, din comuna Bălănești, este un alt proiect pe care îl vom continua în ideea de a impulsiona dezvoltarea locală. Realizarea acestui obiectiv de investiții va conduce la transformarea imobilului într-un loc viu și vibrant, conectat cu educația, cultura și turismul cultural, respectiv la revitalizarea unui obiectiv de patrimoniu cu o importanță deosebită pentru comunitatea regională și națională. Valoarea estimată a proiectului este de 3.8 milioane lei;
-realizarea de activități culturale și de educație în incinta Casei memoriale „Iosif Keber”, în contextul finalizării proiectului „Conservarea, restaurarea și valorificarea turistică și culturală a Casei memoriale Iosif Keber”;
-promovarea personalității și operei lui Constantin Brâncuși, prin organizarea Festivalului Internațional de Film de scurt-metraj;
-coordonarea organizării evenimentelor din cadrul Programului cultural-istoric „Bicentenar Tudor Vladimirescu”;
-susținerea financiară a unităților de cult pentru realizarea lucrărilor de consolidare, restaurare și valorificare culturală a bisericilor monumente istorice, cu o valoare patrimonială inestimabilă. Valoarea finanțării este de 1,2 milioane lei
M.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.