Sârbul Stefan Nikolic s-a înțeles cu CSM Târgu Jiu. Fostul conducător de joc al Energiei a semnat o înțelegere valabilă pe un an cu echipa lui Claudiu Alionescu, contract cu drept de prelungire.,,Fostul conducător de joc al Energiei în perioada în care tatăl sau, Slobodan Nikolic, a condus echipa gorjeană, este originar din Serbia și are 33 de ani, are 1.91 metri și evoluează pe poziția 1. În stagiunea precedentă, întreruptă din cauza pandemiei de COVID-19, Nikolic a jucat pentru CSM Mediaș. Conducătorul de joc a strâns 19 meciuri în LNBM pentru echipa din Ardeal, echipă la care a avut medii statistice de 10.6 puncte, 4.6 pase decisive și 2.1 recuperări pentru 10,6 la eficiență”, arată site-ul oficial al clubului gorjean. Nikolic are în palmares un titlu de campion al României, câștigat la finalul sezonului 2017/2018, alături de CSM Oradea. A mai jucat în Macedonia, Germania, Grecia, Bulgaria și Franța. Este al cincilea străin acontat în această vară de CSM.
Cătălin Pasăre