Apel în van? Pandurii vrea ajutorul asociaților pentru a rămâne în Liga 2

1678

Clubul Sportiv Pandurii Lignitul Târgu Jiu este într-o cursă contra cronometru pentru a-i convinge pe federali că are dreptul să rămână în liga secundă. Pe site-ul oficial al echipei de fotbal a fost postat și un comunicat, prin care se solicită administratorului judiciar convocarea urgentă a Adunării Generale a membrilor asociați. Demersul a mai fost făcut şi la începutul acestui an, dar fără rezultat.,,Având în vedere situația critică în care este pusă echipa din Liga a doua Pandurii Târgu Jiu de către Federația Română de Fotbal, din cauza restanțelor financiare către jucători și angajați, precum și sumele mari pe care membrii asociați le datorează clubului, Pandurii Târgu-Jiu solicită sprijinul urgent al membrilor săi asociați pentru evitarea excluderii echipei de seniori din competiția națională Liga a doua”, a scris panduriics.ro.Apelul pare unul în van, pentru că, în ultimii ani, clubul a funcționat pe împrumuturi și a fost ajutat de anumiți oameni de afaceri. De altfel, Pandurii încă așteaptă punerea în practică a deciziei care i-a obligat pe asociați să vireze o sumă consistentă de bani în conturile clubului, reprezentând cotizații neacordate.,,Conducerea clubului a făcut toate demersurile necesare pentru a primi certificarea pentru Liga 2 şi sunt convins că vom avea câştig de cauză, la recurs. O echipă ca Pandurii nu poate să joace în Liga 3. Majoritatea echipelor au avut probleme cu licenţierea, din cauza pandemiei. Cererea de faliment a clubului Pandurii a fost anulată, printr-o decizie definitivă şi irevocabilă, iar acest lucru îl vom demonstra şi noi la Comisia de Recurs în zilele următoare. De altfel şi FRF a luat în calcul două variante pentru campionat, iar una dintre acestea este cu Pandurii în Liga 2. Eu sunt ferm convins că vom câştiga”, a declarat antrenorul principal al echipei, Călin Cojocaru.,,Dacă facem referire la un sistem competiţional cu 20 de echipe, luăm în calcul faptul că în momentul de faţă avem o decizie executorie a Comisiei de Disciplină în ceea ce priveşte situaţia celor de la Pandurii Târgu Jiu. Astfel încât în momentul de faţă avem 20 de echipe în Liga a 2-a. S-a discutat şi scenariul cu 21 de echipe. Dar un scenariu cu 20 de echipe la nivelul ligii se vor disputa 19 etape, ceea ce înseamnă că se va juca un campionat regular disputat într-o singură manşă. După disputarea celor 19 etape, primele şase echipe vor continua competiţia într-un play-off, care se va disputa tur-retur. Echipele de la locul 7 în jos, acestea vor fi repartizate în două grupe şi vor juca într-o singură manşă. Dacă se va păstra numărul de 20 de echipe, ultimele două din fiecare grupă va retrograda direct, iar cele de pe locul cinci vor disputa un meci de baraj în dublă manşă. Al treilea scenariu care a fost discutat face referire la sistemul de repartizare a echipelor în două serii”, a spus președintele FRF, Răzvan Burleanu, despre coordonatele noului sezon.
Campionatul ar urma să înceapă pe 29 august.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.