Oraşul care îşi omoară locuitorii

376

orasul fantomaExistă locuri pe Pământ unde omul nu sfinţeşte locul, ci unde omul aduce blesteme asupra pământului pe care calcă.

În provincia rusească Chelyabinsk, oraşul Karabash este unul din cele mai poluate locuri din lume. Aici fiecare gură de aer îi împinge pe oameni cu un pas mai aproape de moarte. Din cauza fabricilor de cupru care au fost construite în urmă cu mai bine 100 de ani (perioadă în care nu se punea problema protejării mediului înconjurător), acest loc a ajuns să fie un adevărat iad pentru cei care nu au unde să se refugieze. Cartierele rezidenţiale, restaurantele sau cinematografele au ajuns să se asemene cu nişte clădiri în care bântuie moartea.În momentul în care fabricile încep să emită gaze în atmosferă locuitorii îşi pierd cunoştinţa, au ameţeli şi greţuri. Pădurile, râurile şi pământul au o culoare gălbuie din cauza fierului, a cărui concentraţie este de 500 de ori mai mare decât limita normală. Viaţa în Karabash este mult mai grea decât cea a oamenilor din Cernobîl. Aceştia din urmă au plecat din localitate, şi au fost recompensaţi de stat, însă cei din Karabash sunt condamnaţi să moară în oraşul blestemat. Majoritatea locuitorilor care au mai rămas în viaţă suferă de cancer, tumori, paralizii cerebrale sau malformaţii congenitale. Media de viaţă este de 45 de ani, bărbaţii fiind mai afectaţi decât femeile.

 

Selecţie realizată de Daniela Scafeş

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here