Peste 2.100 de fermieri din Gorj, verificați de echipele APIA

1134

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) a stabilit eșantionul de control pentru Campania 2020, aferent schemelor de plată pe suprafață, măsurilor de dezvoltare rurală, schemelor de ajutor din sectorul zootehnic și ecocondiționalitate din cererea unică de plată.

Eșantionul APIA include, la nivel național, 56.493 fermieri. La nivelul județului Gorj, au fost eșantionați fermieri, pentru control clasic și prin teledetecție după cum urmează: eșantion clasic – 224 fermieri, din care: 22 fermieri control zootehnie, ANT9 18 fermieri cu scop control, M10 7 fermieri cu scop control, M11 28 fermieri cu scop control ecocondiționalitate, 28 fermieri cu scop control SMR1; eșantion teledetecție 1969 fermieri, din care 30 fermieri cu scop control, tânăr fermier 21 fermieri cu scop control, M10 11 fermieri cu scop control, M11 131 fermieri cu scop control ecocondiționalitate, 222 fermieri cu scop control SMR1, 14 fermieri pe control ANT9.Fermierii selectați la control au obligația: să permită accesul inspectorilor pe terenul fermei; să prezinte inspectorilor informaţii şi documente legate de obiectul controlului; să delimiteze parcelele, la faţa locului, dacă pe parcelele învecinate a fost înfiinţată aceeaşi cultură. Dacă fermierul nu poate fi prezent la momentul controlului, acesta este obligat să împuternicească o altă persoană în baza unei declaraţii pe propria răspundere şi a unei copii de pe buletinul sau cartea de identitate, documente care vor fi anexate dosarului de control. Inspectorii APIA au obligația: să prezinte scopurile controlului, să facă referire la informaţiile asigurate în timpul informării fermierului cu privire la realizarea controlului (dacă fermierul a fost informat şi este prezent), să solicite fermierului accesul în exploataţie pentru verificarea magaziei, verificarea platformei gunoi de grajd, verificarea utilizării apei pentru irigat, etc.; să solicite fermierului, acolo unde este cazul, informaţii şi documente referitoare la control; să execute fotografii digitale pentru a documenta realizarea controlului.Fermierii vor fi notificaţi de APIA cu maximum 14 zile înainte de control. Conform prevederilor OMADR nr. 175/23.06.2020, pentru modificarea art.1 lit.c) din Ordinul ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr.66/2020 privind stabilirea modalităţii de coordonare a implementării schemelor de plăţi directe şi a ajutoarelor naţionale tranzitorii care se aplică în agricultură, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură are obligaţia ca în perioada 1 iulie – 15 octombrie 2020 să efectueze controlul la faţa locului pentru cererile unice de plată eşantionate în acest scop, iar controlul aferent al unor obligaţii / cerinţe specifice se va efectua, după caz, în iarna sau primăvara anului următor.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.