Către sfârșitul lunii august 2005, Ansamblul Folcloric ,,Nedeia’’ a fost invitat din nou în Turcia. De data aceasta la Zilele orașului Can, oraș înfrățit cu Novaciul nostru, înfrățire pe care, din păcate, nu am știut să o gestionăm. Dar nu despre asta vreau să vorbesc acum și nici despre evoluția ansamblului care, ca de fiecare dată a reprezentat cu cinste Novaciul, Gorjul și România. Poate altădată voi vorbi și despre modul în care am știut să prețuim oaspeții care ne-au vizitat orașul și care ar fi putut ajuta mult Novaciul.
Ziua a treia a festivalului de la Can a rămas însă adânc întipărită în mințile noastre. Dis-de-dimineață am plecat spre Troia, oraș legendar al antichității. Din Bayramic am străbătut o zonă aridă. Pământul era uscat, urmele secetei se vedeau peste tot, aveau totuși un sistem de irigații bine pus la punct. Peste tot am întâlnit cirezi de capre. Din Ezyne, drumul s-a împărțit spre Izmir, Ayvacik și Canakkale. În drum spre Troia, am întâlnit culturi întinse de bumbac, porumb, fasole, roșii, ardei, pepeni galbeni printre dealuri stâncoase. Vegetație specifică munților erodați care coboară spre mare. Pământul era de culoare vânăt-gălbui. Ici-colo câte un firicel de apă.
…Am ajuns la Troia, înălțată pe o colină situată nu departe de intrarea în Strâmtoarea Dardanele, a cărei poveste farmecă mințile tuturor visătorilor de la Homer încoace. Încă din mileniul III î.Hr., locuitorii de pe coasta Mării Egee au ridicat cetăți. Între acestea, Troia a cunoscut o evoluție și existență îndelungată. Descoperirile arheologice atestă că primele construcții datează din anii 2500 – 3000 î. Hr., lucrările fiind terminate prin anii 500 e.n.
La intrarea în cetate se găsește uriașul cal de lemn, o copie a celui născocit de vicleanul Ulise și dăruit troienilor de către greci în semn de pace. Calul expus aici, în care am intrat și noi și am făcut poze datează din anul 1975 și este opera unui artist turc.
Legenda spune că Zeus, stăpânul zeilor, supărat că oamenii se înmulțiseră și deveneau din ce în ce mai puternici, a hotărât să-i reducă ptintr-un război.
Zeița Discordia a făcut un măr de aur și frumosul prinț pământean Paris a fost chemat să îl dea celei mai frumoase dintre cele trei puternice zeițe: Hera, Atena și Afrodita. Fiecare și-ar fi dorit mărul de aur, numai că Afrodita, zeița frumuseții, promițându-i-o de soție pe cea mai frumoasă femeie de pe pământ, a primit ea mărul de aur, de la Paris, iscând mânia celorlalte două: Atena, zeița înțelepciunii și Hera, soția lui Zeus. Așa se face că Paris, fiul lui Priam, regele Troiei, o răpește pe frumoasa Elena, soția regelui Spartei, Menelau. Menelau strânge în jurul său toate căpeteniile elene și pornește spre Troia, pe care o va asedia fără sorți de izbândă timp de zece ani, în așa-zisul război troian.
Acum intră în acțiune vicleanul Ulise care construiește acel cal uriaș din lemn, dăruit troienilor de către greci în semn de pace, în pântecele căruia fuseseră ascunși mai mulți greci care au ieșit noaptea din cal, au deschis porțile cetății și armata lor a intrat și cucerit cetatea.
Legenda mai spune că nici soarta lui Ulise nu a fost prea bună, el rătăcind timp de zece ani înainte de a ajunge acasă la el, iar Agamemnon, căpetenia aheilor, la întoarcerea acasă, la Micene, a fost ucis de soția lui, Clitemnestra. Toate acestea pot fi deslușite citind explicațiile de pe înscrisurile de la intrarea în cetate.
În fine, am pășit printre ruinele cetății: ziduri, turnuri, șanțuri de apărare, puțuri cu apă, canale, vase de păstrat cereale, închisoare, coloane etc. Cercetările arheologice atestă construirea pe acest loc a nouă cetăți succesive, în nouă straturi arheologice, stratul al șaptelea coresponzând cetății căutate de Homer în Iliada. După stăpânirea romană, Troia cade cu totul în uitare.
Noi nu vom putea uita minunatul prilej pe care ni l-a oferit soarta de a vizita mitica Troie, de a face poze în loja oficială a Teatrului antic, de unde vizionau reprezentații regi și regine, păstrat aproape intact, de a ne plimba printre minunile făurite de o civilizație demult dispărută. Nu poți să nu te întrebi, ce civilizație a existat acum 5000 de ani de a putut să construiască așa ceva? Vizitând Troia, un noian de întrebări rămân fără răspuns.
După vizitarea acestui oraș legendar al antichității, am plecat prin Jenimahale spre Canakkale, oraș situat în Strâmtoarea Dardanele, teatrul unor mari operațiuni din Primul Război Mondial. Un oraș superb, scăldat de apele Mării Egee și Mării Marmara pătrunse în Strâmtoare, unde am vizitat Muzeul Militar Naval, cu ambarcațiuni, arme și echipament militar de proveniență turcească, engleză, germană, franceză și rusească, în special tunuri folosite în Primul Război Mondial.
Un festival care pentru noi, novăcenii, a însemnat nu doar folclor, ci și o adevărată lecție de istorie, predată la Troia, oraș legendar al antichității.
Constantin DÂRVĂREANU
