Nu încape niciun fel de îndoială a recunoaște că din categoria marilor istorici români face parte și prof. univ. dr. Zoe Petre. Evident o personalitate științifică marcantă, cu preocupări deosebite în domeniul cercetării și publicisticii științelor istorice, deopotrivă a activităților didactice, împletind cu mult tact și măiestrie pedagogică menirea dascălului și a omului de știință în pregătirea și formarea multor generații de studenți, nu în ultimul
Rând, în perfecționarea cadrelor didactice, cu precădere a profesorilor de istorie.
De aceea ne și propunem să facem măcar câteva referiri, portretizându-i tabloul vieții și activității sale dedicate în principal istoriei, dar nu în ultimul rând, culturii și spiritualității românești, însumând laolaltă profilul omului de știință, cu rădăcini adânci din gena intelectuală a iluștrilor săi părinți. Mai exact, Zoe Petre, născută la 23 august 1940, la București, este fiica academicienilor Emil Condurachi și Florica Moisil (sora matematicianului Grigore Moisil), la rândul lor profesori și cercetători, cu precădere pe probleme de istorie antică și arheologie, respectiv de paleontologie și numismatică. De aici și pasiunea fiicei lor pentru istorie, care avea să și urmeze Facultatea de istorie din București (1956-1961), absolvită cu rezultate de excepție în specializarea istorie antică și arheologie. Soțul său Aurelian Petre (1925-1982) a fost tot istoric, având aceeași specializare, iar din căsătoria lor s-au născut Dan Petre – profesor de relații internaționale la Facultatea de Științe Politice a Universității București și Dinu Petre, care a îmbrățișat profesia de avocat.
Revenind la personalitatea istoricului, cercetătorului și publicistului Zoe Petre, avem a spune că încă de la absolvirea facultății, în 1961, s-a angajat în învățământul universitar, parcurgând treptat toate titlurile didactice, de la preparator și asistent universitar, obținând și doctoratul în istorie, sub îndrumarea acad. Dionisie M. Pippidi, în 1968. După această dată a deținut și funcția de șef al Catedrei de Istorie Antică și Arheologie, iar în anul 1990, obținând și titlul de profesor universitar și bucurându-se de aprecierea colegilor de breaslă și nu numai, a fost numită decan al Facultății de Istorie din București, dar și membru plin al senatului Universității (1990-1996). Ulterior, mai exact din 2005, a fost și director al Școlii doctorale din cadrul facultății unde preda cursurile de istorie a lumii antice și a civilizațiilor din Antichitate. Dar dincolo de susținuta și prestigioasa sa activitate universitară, prof. Zoe Petre a sprijinit și coordonat în mod direct și sistemul de perfecționare a cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, inclusiv munca de cercetare a profesorilor în vederea pregătirii și obținerii gradelor didactice. Printre candidații pentru obținerea gradului I în învățământ și onoarea de a accepta să-mi fie coordonator științific se regăsește și persoana mea, susținându-mi cu succes, sub îndrumarea competentă a domniei sale, dar și a unui alt renumit cadru univesitar, conf. univ. dr. Constantin Corbu, lucrarea: ,,Atestări arheologice ale traco-geto-dacilor în județul Gorj. Aspecte ale civilizației lor materiale și spirituale”. A fost un examen destul de dificil, întrucât totul era organizat în regim de concurs pe un anumit număr de locuri și pe care erau înscriși mai mulți candidați (a se urmări perioada 1985-1987). Desigur, finalul examenului susținut a fost pe măsura muncii depuse în domeniul cercetării istoriei locale, bucurându-mă nu atât de nota obținută la inspecția specială și la susținerea lucrării, ci mai ales pentru că am avut privilegiul de obține acest grad didactic sub îndrumarea atentă și colegială, dar la fel de exigentă a distinsei coordonatoare științifice pe probleme de istorie antică și arheologie, Zoe Petre – o personalitate marcantă în domeniul științelor istorice românești și nu numai. De altfel, îmi reamintesc cu emoție, dar și cu o mare bucurie despre scurtele convorbiri pe care le-am avut cu prilejul deplasărilor mele la București (obligația de a lua direct legătura cu îndrumătorul științific, pentru verificare și îndrumare) și cu strălucitul său părinte – acad. Emil Condurachi. Deși măcinat de boala care avea să-i determine sfârșitul vieții (august 1987), eminentul savant, apreciind alegerea unei teme de cercetare legată de gena și de începuturile existenței noastre ca țară și popor în această parte de lume, nu a uitat să-mi reamintească despre datoria sacră a profesorului de istorie de a transmite mereu elevilor iubirea de patrie și de neam, de păstrare și afirmare a identității noastre naționale. După cum a avut numai cuvinte frumoase referitoare la Școala Clujană de Istorie, mai cu seamă cu aplecare spre munca și rezultatele cercetărilor științifice pe probleme de istorie veche și arheologie. Evident și cu aprecieri pe măsură privind activitatea didactică și științifică a acad. C. Daicoviciu și fostului meu magistru – prof. univ. dr. Hadrian Daicoviciu, în multe rânduri fiind colaboratori și autori de lucrări istorice fundamentale, dar și apropiați ca oameni, cu suflete de buni români, prin relațiile lor de rudenie..
Așadar, vorbim de o familie de intelectuali de înaltă clasă, iar distinsa Zoe Petre și-a dedicat la rândul său întreaga activitate istoriei, având o carieră remarcabilă, deopotrivă cercetător, cadru didactic și un valoros om de cultură. Stau mărturie numeroasele studii și lucrări științifice publicate, amintind între altele: ,,Civilizația greacă și originile democrației”, ,,Societatea greacă arhaică și clasică” (texte antice comentate), lucrări care fac referiri critice la izvoarele grecești despre geți – strămoșii poporului român (vezi ,,Practica Nemuririi”), ,,Commentaire aux Sept contre Thebes d’Eschyle” (în colaborare cu Liana Lupaș), pentru ultima lucrare obținând și premiul Academiei Române ,,Timotei Cipariu” (1981). A fost în același timp și autoarea (în colaborare cu alți specialiști în istorie veche) mai multor traduceri din alte lucrări științifce despre societatea și civilizația greacă, egeeană, ș.a.m.d, citându-i ca titulari de drept pe alți istorici și gânditori, precum P. Vidal-Naquet, J. P. Vernant, N. Platon, etc. În plus se mai pot adăuga aici cele peste 100 de studii și comunicări științifice, participând la importante instituții de învățământ superior din străinătate, la congrese și conferințe internaționale, amintind în principal pe cele susținute la Paris, Cambridge (Harvard), Strasbourg, Bruxelles, Amiens, etc. Nu în ultimul rând, prof. univ. dr. Zoe Petre a fost și un editorialist de seamă la revistele cultural-științifice: ,,Historia”, ,,Magazin Istoric”, ,,Secolul XX ” și altele, iar în lumea științifică internațională își găsește un loc binemeritat, cu titlul de profesor asociat la universități din Amiens, Paris, Cambridge și New York (Harvard și Columbia – SUA). Or, datorită activităților sale științifice deosebite, istoricul Zoe Petre a fost și recompensată cu multe premii și distincții onorifice, atât în țară, cât și în străinătate, printre cele mai de seamă numărându-se: premiul ,,Timotei Cipariu” al Academiei Române, premiul ,,Nicolae Iorga” al Ministerului Culturii, Ordinul Național ,,Serviciul Credincios al României”, dar și distincții onorifice din străinătate, precum: ,,Legiunea de Onoare” – Comandor (Franța, 1999) Ordinul de ,,Mare Ofițer“ (Portugalia, 1999), sau ,,Marea Cruce” (Danemarca, 2000).
Apoi, mai trebuie menționat că Zoe Petre s-a afirmat și remarcat și în viața publică, în special după decembrie 1989, activând ca lider activ al societății civile, chiar membru fondator al Alianței Civice și Fundației Române pentru Democrație. A deținut și funcția de consilier prezidențial al președinelui Emil Constantinescu (1996-2000), cu atribuții directe pe probleme de Politici Publice, interne și externe ale fostului president al României. A făcut parte și din Consiliul științific al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (2013-2015), iar pentru scurt timp a fost și membru în Consiliul de Conducere al Institutului Cultural Român (24 aprilie 2017 și până la data decesului său, la 1 septembrie 2017).
Din păcate, în plină activitate și când încă mai avea multe de spus în domeniul istoriei și culturii românești, admirabila doamnă Zoe Petre, după o lungă și grea suferință, (atac cerebral), a decedat, lăsând în urmă după o viață dedicată istoriei și culturii naționale, un gol imens, nu doar în domeniul învățământului, cercetării și valorificării științelor istorice românești, ci și nenumărate regrete din partea studenților și colegilor săi de breaslă, a întregii societăți științifice și culturale din România. Cu aceeași părere de rău și cu o sinceră recunoștință se îndreaptă și gândurile celui care cu emoție și cu modesta lui contribuție a căutat să portretizeze și să evoce cât i-a stat cu putință personalitatea distinsei Zoe Petre. Cu atât mai mult cu cât, dincolo de moștenirea științifică importantă lăsată iubitorilor de istorie și cultură românească, a profesionalismului său desăvârșit, a dovedit în viață a fi un model de modestie și noblețe umană, decentă și o probitate morală de netăgăduit. Nu în ultimul rând, pentru că a fost un ,,om al cetății” cu largi vederi și idei democratice pentru care a militat permanent în spațiul public și civic românesc. Este poate și principalul motiv pentru care păstrându-i vie amintirea și cu o smerenie plină de respect, să-i ducem mai departe, ca dascăli și educatori, dar și ca buni români, crezul și idealurile care au însoțit-o toată viața, neuitând vreodată că numai prin patriotism, credință și suflet curat vom putea păstra și asigura mai binele României și neamului nostru românesc, de acum și în vecii vecilor….
DOAMNE, OCROTEȘTE-I PE ROMÂNI!
PROF. VASILE IROD
