Dosar re-rejudecat la Novaci!

1812

De patru ani încearcă procurorii din Novaci să dovedească un conflict de interese al unei foste directoare de școală din Bengești Ciocadia, dar sentințele pronunțate de magistrați până acum s-au dovedit a fi complet anapoda, iar acum Curtea de Apel Craiova a dispus din nou re-rejudecarea procesului pe fond la instanța gorjeană. Roxana Dobre, fostă Bălcescu, a fost pentru scurt timp la conducerea școlii în urmă cu vreo cinci ani, iar atunci a angajat-o pe mama sa pe post de femeie de serviciu. Școala este cea la care au avut loc frecvent anul trecut scandaluri între o profesoară de română și elevi, dar și cu restul dascălilor, inclusiv Roxana Dobre fiind în situația de a nu-și putea ține orele din cauza acestor scandaluri. Și cum la acea școală neînțelegerile par să fie la ordinea zilei, cea care ocupa postul de femeie de serviciu s-a adresat cu plângere organelor de urmărire penală și așa a fost deschis un dosar pentru comiterea infracțiunii de conflict de interese. Judecătorii din Novaci au reușit în 2016 să o condamne pe fosta directoare, dar au găsit-o vinovată pentru că ar fi condus sub influența băuturilor alcoolice. Judecătorii au încurcat dosarele pentru că directoarea nu avea nicio treabă cu acuzațiile respective. Așa că a contestat la Curtea de Apel sentința, iar de la Craiova dosarul a revenit la Novaci. În noul proces un judecător o achită pe Dobre de orice vină, dar procesul nu se termină aici pentru că procurorii au considerat că au dovezi pentru a susține acuzațiile formulate la adresa acesteia. Așa că au contestat sentința, iar săptămâna trecută Curtea de Apel a dispus din nou ca dosarul să fie rejudecat. „Admite apelul. Desfiinţează sentinţa şi trimite cauza spre rejudecare, la aceeaşi instanţă. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică de azi, 16 iulie 2020”, au decis magistrații craioveni. Asta înseamnă că procesul se va relua la toamnă de la zero la Novaci, după care anul viitor pe vremea asta poate ajunge din nou la Craiova, iar până la pronunțarea unei sentințe definitivă mai e cale lungă. Între timp faptele sunt prescrise, iar verdictul pare destul de previzibil, doar că pe parcursul acestui interval de câțiva ani cineva și-a încasat salariile pentru munca prestată în justiție, rezultatul acestei munci neducând însă și la înfăptuirea actului de justiție.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here