Controale în Gorj și amenzi pentru cei care nu au stârpit ambrozia

4750

Garda de Mediu Gorj a început verificările în teren pentru a vedea dacă s-a respectat legea privind combaterea ambroziei, o buruiană care provoacă alergii severe.
În conformitate cu Legea nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia, proprietarii sau deținătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole au obligația să desfășoare lucrări de prevenire, combatere și distrugere a buruienii ambrozia, denumită științific Ambrosia artemisiifolia.
În acest sens, o comisie mixtă, constituită prin ordin al prefectului județului Gorj, formată din specialiști desemnați din cadrul Direcției pentru Agricultură Gorj, Comisariatului Județean Gorj al Gărzii Naționale de Mediu, Direcției de Sănătate Publică Gorj, derulează în această perioadă un control la nivelul localităților din județul Gorj în vederea verificării modului în care este respectată această lege.
„Persoanele fizice care au încălcat prevederile acestui act normativ riscă amenzi până la 5.000 de lei, iar persoanele juridice riscă amenzi până la 20.000 de lei”, a anunțat Garda de Mediu Gorj. Polenul acestei buruieni provoacă grave alergii în perioada înfloririi ei, în intervalul iulie-septembrie. Simptomatologia este mai severă decât în cazul altor alergii şi se manifestă prin lăcrimare, oboseală, obstrucţia căilor respiratorii superioare şi posibilitatea evoluţiei spre astm bronşic, la 25% din cazuri, potrivit specialiștilor.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.