Ponta rămâne fără titlul de doctor

1541

Deputatul de Gorj Victor Ponta a pierdut definitiv procesul prin care a solicitat anularea ordinului ministrului Educației prin care i-a fost retras, în anul 2016, titlul de doctor în drept.
Înalta Curte de Casație și Justiție a respins luni, 13 iulie, recursul lui Victor Ponta și a menținut decizia Curții de Apel București din februarie 2017, care a confirmat atunci retragerea titlului de doctor.
„Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant PONTA VICTOR VIOREL, împotriva Sentinței civile nr. 363 din 07 februarie 2017, a Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 iulie 2020”, se arată în minuta instanței.
Pe 1 august 2016, ministrul Educației la acea vreme, Mircea Dumitru, a semnat ordinul de retragere a titlului științific de doctor în drept în cazul lui Victor Ponta, ca urmare a deciziei luate de CNATDCU prin care s-a confirmat că fostul premier a plagiat în teza de doctorat.
Ponta a deschis două procese în instanță.
Deputatul a cerut suspendarea, respectiv anularea ordinului ministrului Educației, însă nu a avut câștig de cauză.
Ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat, pentru Edupedu.ro, că va semna ordinul pentru retragerea titlului de doctor deținut de Victor Ponta: „În sfârșit, se face dreptate! Sper ca această decizie să fie un mesaj clar pentru cei care au vrut să plagieze: acest lucru se pedepsește. Să fie descurajați”.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.