Petrescu, declarații periculoase: ,,CCA va decide ce e mai bine pentru Craiova”

1153

Antrenorul de la CFR Cluj, Dan Petrescu, a făcut declarații nedemne la finalul partidei câștigate de echipa sa împotriva formației Gaz Metan Mediaș (2-0). Petrescu vede o conspirație care ar duce-o pe Craiova spre titlu și spune că ardelenii sunt dezavantajați, constant, de arbitrii. Petrescu a contestat și delegările CCA.„Ce se întâmplă în România e incredibil, sincer. Nu doar că nu am vrut să aducem VAR-ul, dar acum se vede interesul, unde e interesul şi cine trebuie să câştige campionatul. Cum e posibil să arbitreze Haţegan CFR cu Mediaş şi Bîrsan cel mai important meci al etapei. Eu nu înţeleg. Pe noi ne-a arbitrat Chivulete de două ori în play-off şi ne-a făcut praf. Gol anulat, penalty, nimic. La Astra ne-a arbitrat iar. Penalty? Nimic. Să ni-l mai dea pe Chivulete. Ni l-au mai dat pe Popa de două ori, pe Popa şi pe Haţegan. Nu mai sunt alţi arbitri? Şi azi (n.r. cu Mediaș) trebuia să avem două penaltyuri. La Chipciu a fost clar penalty, dar au fost şi alte faze dubioase. Moura face 100 de faulturi şi nu ia roşu. Noi am primit doar un penalty clar”, a spus ,,Bursucul”.Petrescu cochetează cu suspendarea după ce a sugerat că Universitatea va primi o mână de ajutor din partea Comisiei Centrale a Arbitrilor.,,Cred că vor decide ce e mai bine pentru Craiova cei de la Comisie (n.r CCA). Dacă vor fi arbitraje aşa, nu avem nicio şansă. FCSB a avut două penaltyuri clare. Lui Man i-a rupt Acka pantalonii şi nu a văzut nimeni? E posibil aşa ceva? Dacă au arbitraje bune e posibil orice, pentru că Astra şi Botoşani sunt echipe bune. Dar eu nu mă aştept să se mai împiedice Craiova pentru că e bună din toate punctele de vedere. Doar noi îi mai putem împiedica”, a declarat Petrescu.

Cârțu: ,,Petrescu e stresat”
Craiova este la un punct distanță de CFR Cluj, iar Sorin Cârțu, președintele oltenilor, crede că ascensiunea neașteptată a Universității nu le pică bine anumitor oameni. Printre ei, se află și Dan Petrescu, care credea că va câștiga, la pas, campionatul.
Cârțu a declarat că Petrescu ar trebui suspendat pentru declarațiile date.„Suntem pe locul 1 și toată lumea dă în noi. Și Becali face același lucru, și Petrescu. O fac într-un mod intenționat în ideea în care să pună presiune pe arbitri. Ei contestă niște lucruri evidente. Toată lumea a observat partida de la Craiova cu FCSB. Toți arbitri care au analizat au spus că penalty-urile au fost acordate corect. Singurii care contestă sunt Becali și Petrescu, pentru a pune presiune pentru meciurile următoare. Nu mă tem, dar nu mi se pare fair play ca pentru nereușitele tale din teren să asimilezi ceea ce reușesc alții. Petrescu e stresat de ceea ce se întâmplă, a avut niște puncte avans, acum se vede că e pe locul 2 și caută scuze. Era obișnuit ca adversarii să rateze penalty, să își dea autogol. Când nu primește așa ceva, hai să atacăm. Păi, eu dacă dădeam declarațiile alea când eram antrenor eram băgat deja suspendat și se luau măsuri împotriva mea. Atacă pe toată lumea, arbitri, federație, adversari, toată lumea e împotriva lui, ca și cum el ar trebui să joace singur”, a spus Sorin Cârțu, la ProSport Live.CFR Cluj joacă la FCSB, iar Craiova la Botoșani în runda a opta din play-off.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here