Opt ani de la atentatele din 11 septembrie din New York

431
world-0Barack Obama a comemorat pentru prima dată în calitatea de preşedinte al SUA, atentatele de la 11 septembrie 2001, în timp ce la New York lucrările de reconstrucţie la Ground Zero au fost blocate.
Barack Obama nu s-a deplasat la Ground Zero, locul unde erau cele două turnuri gemene prăbuşite în urmă cu opt ani, la 11 septembrie 2001. În schimb, preşedintele a mers la Pentagon, în apropiere de Washington, unde au avut loc…

ceremonii în memoria celor 184 de victime ale avionului Boeing al companiei American Airlines.

În dimineaţa zilei de 11 septembrie 2001, avionul s-a prăbuşit pe sediul Departamentului american al Apărării.
În cursul ceremoniei comemorative, care a început la ora locală 9.30 (16.30 ora României), preşedintele, însoţit de secretarul Apărării Robert Gates, a depus o coroană de flori şi a rostit un discurs.
Preşedintele Obama a ales să-l trimită pe vicepreşedintele Joe Biden la ceremoniile de la New York.
La opt ani de la atacurile teroriste care au vizat World Trade Center (WTC), numele a 2.752 de victime vor fi citite in timpul ceremoniei religioase organizate pe locul unde se aflau cele doua blocuri de 107 etaje.
Au fost ţinute din nou momente de reculegere, iar numele victimelor fiind citite de rude. Spre seară, au fost aprinse 88 de torţe în memoria participanţilor la operaţiunile de salvare.
De asemenea, în cursul serii, două coloane de lumină simbolizând turnurile gemene au putut fi văzute în zona Manhattan.
Şi în acest an, ceremoniile fiind afectate de polemica referitoare la ritmul lent al lucrărilor de reconstrucţie.
Daniela Scafeş

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here