Netanyahu: Israelienii nu sunt „tâmpiţi” în privinţa păcii din Orientul Mijlociu

445
benjamin-netanyahuPremierul israelian Benjamin Netanyahu a dat asigurări că Guvernul său este pregătit să accepte compromisuri în schimbul instaurării păcii în Orientul Mijlociu, dar a subliniat că israelienii nu ar trebui să fie luaţi drept „tâmpiţi”. „Am dovedit încă o dată că suntem pregătiţi să acceptăm compromisuri pentru pace”, a declarat Netanyahu în cadrul unei reuniuni publice la…

Tel-Aviv cu membri ai partidului său, Likud, făcând referire la acordul de pace semnat cu Egiptul în 1979.

„Există un lucru pe care nu suntem pregătiţi să-l facem, şi anume să ne facem iluzii, pe scurt, nu suntem tâmpiţi”, a precizat premierul care foloseşte foarte rar limbajul colocvial.
Potrivit acestuia, Israelul nu va face compromisuri în privinţa securităţii sau a cererii sale ca palestinienii şi ţările arabe să recunoască Israelul drept un stat evreu.
Netanyahu a decis accelerarea procesului de colonizare în Cisiordania, dar şi în Ierusalimul de Est anexat, înaintea unui eventual „moratoriu” de mai multe luni destinat liniştirii comunităţii internaţionale, în frunte cu Statele Unite, care cere concesii pentru a facilita relansarea negocierilor cu palestinienii.
Ministrul israelian al Transporturilor, Israel Katz, un apropiat al premierului, a oferit explicaţii cu privire la poziţia lui Netanyahu referitoare la colonizare precizând că Washingtonul nu a reuşit că obţină o schimbare de atitudine din partea ţărilor arabe în schimbul concesiilor israeliene asupra colonizării.
În discursul său, Netanyahu a încercat de asemenea să dea asigurări coloniştilor care sunt împotriva oricărei sistări a colonizării. „Vom continua procesul de pace, dar lăsându-vă să duceţi o viaţă normală”, a precizat el.
Peste 500.000 de colonişti s-au stabilit în Cisiordania şi în Ierusalimul de Est.
Daniela Scafeş

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here