Minor prins fără permis la volan

1727

Un tânăr de 16 ani, din comuna Corcova, județul Mehedinţi, este cercetat de polițiștii din Motru, după ce a fost prins, joi, în timp ce conducea un autoturism, pe DJ 671/B Văgiuleşti, fără a deţine permis de conducere.În urma continuării cercetărilor, oamenii legii au stabilit că mașina i-ar fi fost încredințată de tatăl lui, în vârstă de 47 de ani, care era pasager în autovehicul.Amândoi s-au ales cu dosare penale. ,,În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de conducerea unui autoturism, pe drumurile publice, de o persoană care nu posedă permis de conducere și încredințarea unui autoturism, pentru a fi condus, pe drumurile publice, unei persoane care nu deține acest drept”, potrivit reprezentanților IPJ Gorj.În aceeași zi, polițiștii din Târgu-Cărbunești au identificat în trafic un tânăr de 19 ani, din oraș, care se afla la volanul unui autoturism, pe raza localității, având dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat.,,În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul, pe drumurile publice, de o persoană care are acest drept suspendat”, au mai precizat reprezentanții IPJ Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here