Afganistanul îşi alege preşedintele într-un climat de violenţă

407
1004_pgAfganii sunt chemaţi la urne la 20 august pentru al doilea scrutin prezidenţial din istoria ţării, într-un climat de teamă în condiţiile ameninţării cu atacuri, ceea ce ar putea face ca mulţi alegători să nu se ducă la vot. Preşedintele în exerciţiu Hamid Karzai este considerat favorit, dar campania dinamică a fostului ministru de externe, Abdullah Abdullah, ar putea duce la un al doilea tur de scrutin. În afară de violenţe, numeroşi observatori se tem de fraude, mai ales în zonele izolate.

Circa 17 milioane de afgani sunt chemaţi la cele 7.000 de birouri de vot unde vor avea loc simultan alegeri provinciale, birouri protejate de 300.000 de poliţişti şi soldaţi afgani şi străini. Pentru funcţia supremă în stat candidează 41 de persoane, printre care două femei. Din 2001 s-au înregistrat progrese, dar mulţi afgani se declară frustraţi, în pofida milioanelor de dolari în ajutor internaţional. Majoritatea nu au nici acum electricitate, infrastructura este extrem de proastă, slujbele sunt puţine, iar corupţia este endemică. Mitinguri electorale, consilii tribale, negocieri controversate, mită, mesaje pe Twitter sau Facebook: candidaţii la alegerile prezidenţiale din 20 august din Afganistan apelează la orice pentru a câştiga. A ajunge la alegători nu este lucru uşor în această ţară distrusă de peste 30 de ani de război, 80% rurală şi cu numeroase persoane analfabete. În Afganistan, bărbaţii şi femeile votează separat şi îşi pun amprenta, în loc să semneze.

Marius Becherete

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.